Despre chemarea la iubirea lui Hristos

Reflecții

Despre chemarea la iubirea lui Hristos

    • om care se roaga
      Despre chemarea la iubirea lui Hristos / Foto: Oana Nechifor

      Despre chemarea la iubirea lui Hristos / Foto: Oana Nechifor

Fiecare om are drumul său, determinat numai de Dumnezeu, a Cărui știință îngăduie să se întâmple lucrurile așa sau altfel. Este suficient să știm: că suntem chemați să urmăm Domnului. Și dacă Iisus ne cheamă la „agape”, la iubirea totală, dăruirea cu totul numai și numai Lui, dar noi nu putem decât să Îl admirăm, să Îl urmăm de departe, să Îl iubim cu iubirea cea nedeplină, să Îi fim fideli, măcar atât să facem. Ne cheamă și așa, așteptând ca după putere să Îi slujim.

 

În vremea aceea S-a arătat Iisus ucenicilor Săi, după ce a înviat din morți, și a zis lui Simon-Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc. Zis-a lui: Paște mielușeii Mei! Iisus i-a zis iarăși, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubești? El i-a zis: Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Păstorește oile Mele! Iisus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubești? Petru s-a întristat că i-a zis a treia oară: Mă iubești? și I-a zis: Doamne, Tu știi toate. Tu știi că Te iubesc. Iisus i-a zis: Paște oile Mele! Adevărat, adevărat zic ție: Când erai mai tânăr, te încingeai singur și umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale și altul te va încinge și te va duce unde nu voiești. Iar aceasta a zis-o însemnând cu ce fel de moarte va preaslăvi Petru pe Dumnezeu. Și, spunând aceasta, i-a zis: Urmează Mie! Dar, întorcându-se, Petru a văzut venind în urmă pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină s-a rezemat de pieptul Lui și I-a zis: Doamne, cine este cel ce Te va vinde? Pe acesta, deci, văzându-l, Petru a zis lui Iisus: Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla? Zis-a Iisus lui: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie! De aceea a ieșit cuvântul acesta între frați, că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri, ci: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Acesta este ucenicul care mărturisește despre acestea și care a scris acestea, și știm că mărturia lui este adevărată. Dar sunt și alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus și care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, socotesc că lumea aceasta n-ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris. Amin! (Ioan 21, 15-25) (Sâmbătă în săptămâna a șaptea după Paști)

Traducerea unui text dintr-o limbă într-alta aduce cu sine adesea neajunsuri. De pildă, atunci când cântăm Prohodul Domnului, în Vinerea Mare sau când citim Acatistul Bunei Vestiri, nu mai este atât de limpede că am rosti versuri, așa cum a fost intenția imnografilor de odinioară. Dar mai sunt și alte exemple. Unul dintre ele se află în această pericopă evanghelică, în care Domnul Iisus, după Înviere, îl cheamă pe Petru înapoi la apostolat, după ce acesta se lepădase de El de trei ori. Este neclar de ce s-a întristat Petru când a fost întrebat a treia oară „mă iubești tu pe Mine?”. Poate și-a adus aminte că de trei ori se lepădase de Domnul sau poate din alt motiv. Lucrurile se pot lămuri puțin din perspectiva traducerii. 

În limba română, sinonimul pentru „dragoste” este „iubire”. Cele două cuvinte sunt sinonime perfecte. Dar verbul „a iubi” nu are sinonim. În grecește există „agapao”, care înseamnă a iubi cu toată ființa. De aici vine cuvântul „agapă”, care e masa dragostei așezată de credincioși după Sfânta Liturghie. Un alt verb este „fileo”, care înseamnă tot „a iubi”, dar în sensul în care un ucenic îi este fidel maestrului sau un om obișnuit are o anumită atracție pentru o idee, o părere. De aici provin expresiile: „filo-german”, „filo-francez” sau chiar „filo-sof”, iubitor de înțelepciune. În istorisirea acestei zile, Iisus îl întreabă pe Petru, adresându-i-Se cu numele lui original „Simon”, semn că ucenicul prin tăgăduire se întorsese la starea de dinainte de ucenicie: „Simone, mă iubești („agapeis”) tu pe Mine?” și mai precis: „din tot sufletul tău?”, „Îți dai viața pentru Mine”, așa cum ai declarat odinioară? Dar Petru, sincer, știind că nu poate să fie decât un adept, un ucenic, îi răspunde potrivit traducerii românești, „da, Doamne, Tu știi că te iubesc („filo”)”, ceea în original înseamnă de fapt, „da, Doamne, Tu știi că îți sunt ucenic, te urmez”. Însă Hristos nu îl vrea doar ca admirator, ci ca unul care Îi este alături trup și suflet. Și îl întreabă pentru a doua oară, utilizând verbul iubirii totale, dar primește același răspuns incomplet de la ucenic, că îi este fidel. Sincer întru totul, Petru nu vrea sau nu poate să fie mai mult decât un discipol. De aceea, a treia oară Iisus îl întreabă pe măsura sa. Nu îl mai întreabă „Mă iubești”, folosind cuvântul iubirii din toată inima și din tot cugetul, ci acela mai mic, mai nepotrivit Dumnezeirii: „mă poți urma?”. Adică îi cere lui Petru să Îl iubească măcar așa cum poate și să îi fie fidel. Petru se întristează, dându-și seama de starea sa și răspunde „Tu știi toate. Tu știi că Te iubesc” (dar tot ca ucenic). Și atunci Hristos îl cheamă la ucenicie: să pască oile Sale, adică să le fie călăuzitor creștinilor.

În continuarea Evangheliei, Domnul îi arată lui Petru că viața sa de păstor al Bisericii nu va fi ușoară și se va încheia cu martiriul, când Apostolul însuși va trebui să se lase oropsit de alții și dus unde nu îi e voia. Dar îl cheamă să Îl urmeze pe Domnul. Iar atunci alt ucenic, care e de fapt chiar Ioan Evanghelistul, cel care scrie aceste cuvinte evanghelice, e văzut de Petru venind din urmă și deodată vârhovnicul vrea să afle care va fi și destinul acestuia. Dar Domnul nu îi răspunde. Hristos nu e un oracol care prevestește viitorul. Atunci când vorbește despre cele ce vor fi, o face pentru un scop anume și nu ca să prezică pur şi simplu. De aceea îi răspunde lui Petru: „Pe tine te privește cele ale tale. Nu te ajută la nimic să știi cele despre sfârșitul fratelui tău? Tu urmează-Mi și gata”. De aici se înțelege că nu trebuie să ne comparăm între noi și în funcție de faptul că ne merge bine sau rău, de faptul că avem necazuri mai multe sau mai puține, mai mari sau mai mici, de faptul că murim mai devreme sau mai târziu, oricum am fi, nu putem spune astfel că suntem mai buni sau mai răi, mai iubiți sau mai puțin iubiți de Dumnezeu. Fiecare om are drumul său, determinat numai de Dumnezeu, a Cărui știință îngăduie să se întâmple lucrurile așa sau altfel. Este suficient să știm: că suntem chemați să urmăm Domnului. Și dacă Iisus ne cheamă la „agape”, la iubirea totală, dăruirea cu totul numai și numai Lui, dar noi nu putem decât să Îl admirăm, să Îl urmăm de departe, să Îl iubim cu iubirea cea nedeplină, să Îi fim fideli, măcar atât să facem. Ne cheamă și așa, așteptând ca după putere să Îi slujim.