Despre Ioan Botezătorul și rolul său în Evanghelia lui Hristos
Ioan era pustnic, dar propovăduia venirea Împărăției lui Dumnezeu și invita la pocăință, adică la schimbarea vieții. Tocmai de aceea, Iisus spune mai departe, despre Botezător, că este mai mult decât prooroc. Este o persoană vestită de prorocul Maleahi: „Iată Eu trimit, înaintea feţei Tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta” (Maleahi 3, 1). De aceea, noi îi asociem sfântului titulatura de Înaintemergătorul Domnului.
În vremea aceea, auzind Ioan în închisoare despre faptele lui Hristos, a trimis pe doi dintre ucenicii săi să-L întrebe: Tu ești Cel ce vine sau să așteptăm pe altul? Și Iisus, răspunzând, le-a zis: Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce auziți și vedeți: Orbii își capătă vederea și șchiopii umblă, leproșii se curățesc și surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește. Și fericit este acela care nu se va sminti în privința Mea. După plecarea acestora, Iisus a început să vorbească mulțimilor despre Ioan: Ce ați ieșit să vedeți în pustie? Oare trestie clătinată de vânt? Dar de ce ați ieșit? Să vedeți un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor. Atunci, de ce ați ieșit? Să vedeți un proroc? Da, zic vouă, și mai mult decât un proroc. El este acela despre care s-a scris: «Iată, Eu trimit înaintea feței Tale pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta». Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuși, cel mai mic în Împărăția Cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum Împărăția cerurilor se ia prin străduință și cei ce se silesc pun mâna pe ea. Toți prorocii și Legea au prorocit până la Ioan. Și, dacă voiți să înțelegeți, el este Ilie, cel ce va să vină. Cine are urechi de auzit să audă. (Matei 11, 2-15) (Luni în săptămâna a patra după Rusalii)
Textul Evangheliei rânduite a se citi în lunea săptămânii a patra după Rusalii conține o sumă de curiozități în ceea ce privește personalitatea Sfântului Ioan Botezătorul. Încă dintru început este de remarcat cu surprindere cum Ioan, care la Botezul Domnului a văzut cerurile deschise și pe Duhul Sfânt pogorându-Se peste Iisus, își trimite ucenicii să Îl întrebe pe Hristos: „Tu ești Cel ce vine sau să așteptăm pe altul?”. Să fi avut Sfântul Botezător dubii cu privire la Cel căruia Îi spusese că nu poate să Îl boteze și e nevrednic să Îi desfacă cureaua încălțămintei? (Ioan 1, 27). În loc de a lua în calcul o nesiguranță în mintea Sfântului Proroc, mai degrabă e de apreciat părerea exegeților din vechime, atunci când interpretează cuvintele pe care Ioan le va spune mai târziu: „Acela (adică Iisus) trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3, 30). Spunând aceasta, el încerca să le arate ucenicilor că misiunea sa a fost îndeplinită și că a venit Domnul, Mesia cel așteptat. Cu siguranță că ucenicii lui Ioan nu își puteau părăsi prea ușor învățătorul cu așa mare carismă a vorbirii pentru a se duce la Iisus, deocamdată încă un necunoscut. Așa că Ioan recurge la un pretext, acela de a-și trimite elevii la Iisus, ca să Îl întrebe nici mai mult, nici mai puțin dacă e Mesia cel promis sau trebuie să aștepte pe altul. Întrebarea nu era pusă pentru ca să se lămurească Ioan, ci discipolii săi.
Hristos nu îi dă un răspuns direct întrebării prorocului, dacă da sau nu, în schimb citează o profeție mesianică din capitolul 35 de la Isaia: „Orbii îşi capătă vederea şişchiopii umblă, leproşii se curăţescşi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte” (Matei 11, 5). Cu alte cuvinte, da, Mesia a venit! Și mai adaugă pentru cei care nu Îl vedeau cu ochi credincioși, ci cu suspiciune: „și fericit este acela care nu se va sminti întru Mine”.
Din cele ce urmează, reiese că Domnul că nu i-a convins pe ucenici de mesianitatea Lui fiindcă aceia au plecat înapoi la Ioan. În schimb, înconjurat de mulțimi, Domnul Se simte dator să le spună câte ceva despre Înaintemergătorul. Da, acest ascet a trăit în pustie, însă nu e nici „trestie clătinată de vânt”, adică adept al sectei zeloților și anti-roman, dar nici om „cu haine moi”, adică esenian, care trăia în pustie și nu voia să se amestece cu ceilalți, cu cei impuri. De altfel, mulți așa-ziși cercetători moderni afirmă că Ioan ar fi ieșit din comunitatea eseniană fiindcă practicile sale seamănă cu cele de la comunitatea din Qumran. Totuși, se înșeală pentru că Ioan nu predica separarea celor aleși de poporul Israel, iar botezul ioaneic nu era ca spălarea rituală, repetată zilnic, a esenienilor. Ioan era pustnic, dar propovăduia venirea Împărăției lui Dumnezeu și invita la pocăință, adică la schimbarea vieții. Tocmai de aceea, Iisus spune mai departe, despre Botezător, că este mai mult decât prooroc. Este o persoană vestită de prorocul Maleahi: „Iată Eu trimit, înaintea feţei Tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta” (Maleahi 3, 1). De aceea, noi îi asociem sfântului titulatura de Înaintemergătorul Domnului.
Hristos spune că Ioan este cel mai mare dintre cei născuți din femeie, aici referindu-Se la curățenia și dreptatea vieții acestuia. Totuși, mai adaugă și că este mai mic decât cel din urmă din Împărăția cerurilor. Iar aceasta pentru că Ioan deși era botezător, nu era creștin, nu fusese botezat în numele lui Hristos. Legea veche a păcatului strămoșesc nu îi dădea puterea de a intra în Împărăția lui Dumnezeu. Deci, pe de o parte botezul lui Ioan nu e unul și același cu botezul nostru creștin, ci numai o profeție a pocăinței, iar pe de altă parte, noi creștinii, fiind botezați cu botezul plin de Duh Sfânt al lui Hristos, ne putem mântui.
Domnul mai adaugă faptul că Ioan e ca o poartă între două Legi: „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea”. Aceasta înseamnă că, de acum înainte, ne putem mântui dacă ne silim, prin viața noastră creștină curată. Înainte, mântuirea era imposibilă, dar urmând cuvintele lui Hristos, Care ne mântuiește, nouă ne ni se dă posibilitatea să intrăm în Rai.
În încheiere, Domnul mai adaugă că Ioan este unul și același cu Ilie cel ce va să vină. Nu e vorba de una și aceeași persoană, ci de unul și același duh lucrător. Evreii știau că profetul Ilie a fost răpit la cer, deci nu a murit și prin urmare trebuie să se întoarcă înapoi. Revenirea lui era un semn al sfârșitului lumii. Domnul confirmă acest semn, numai că nu despre sfârșitul universului e vorba, ci despre sfârșitul lumii vechi. De aceea, încheie cu cuvintele: „cine are urechi de auzit să audă”. Adică nu cele ce spune lumea trebuie să auzim, lucruri senzaționale, ci cele ce ne îndreaptă spre viața în Hristos.
Evanghelia nu se propovăduiește cu forța
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro