Când noi, din mărime de suflet, Îl facem pe Dumnezeu să Se bucure de viaţa noastră, atunci Acela dă binecuvântările Sale din belşug fiilor Săi mărinimoşi în ceasul în care au trebuinţă de ele. După aceea, toată viaţa trece însoţită de binecuvântările dumnezeieştii purtări de grijă. Ore întregi vă pot spune pilde despre minunata purtare de grijă a lui Dumnezeu.

Când eram în război, în aplicaţii, aveam o Evanghelie şi am dat-o unuia. După aceea îmi spuneam: „Ah, de aş avea o Evanghelie, cât m-ar ajuta!” De Naşterea Domnului ne-au trimis sus în munte 200 de pachete din Mesolonghi. Din două sute de pachete, numai într-al meu exista o Evanghelie. Era o Evanghelie veche, avea şi o hartă a Palestinei. Pe pachet era şi o însemnare, fiind scris: „Dacă ai nevoie şi de alte cărţi, scrie-mi să-ţi trimitem”. Mai târziu, la Mănăstirea Stomiu, aveam nevoie o dată de o candelă pentru biserică. Într-o dimineaţă, în zorii zilei, am coborât în Koniţa. În clipa când treceam, pe lângă o casă, aud o copilă spunând tatălui ei: „Tată, călugărul!” Atunci acela a venit şi mi-a spus: „Părinte am făgăduit o candelă Maicii Domnului, ia banii aceştia ca s-o cumperi”, şi-mi dă 500 de drahme, exact atât cât făcea o candelă în 1958. Dar şi acum dacă am trebuinţă de ceva, Dumnezeu imediat îmi iconomiseşte.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000, pp. 251-252)