A fost întrebat un bătrân: „Se folosesc, oare, cei ce cer rugăciunile părinților, iar ei se lenevesc?” Şi a răspuns: „Multe poate rugăciunea dreptului, precum este scris, însă, cu deosebire, rugăciunea care se face, care, adică, se ajutorează de cel ce cere rugăciunea, păzindu-se el, cu toată osârdia şi cu durere de inimă, de gânduri şi de fapte rele. Că de va petrece cu nebăgare de seamă, nici un folos nu va avea, măcar şi Sfinții de s-ar ruga pentru el. Că unul zidind, iar altul surpând, ce folos va fi, fără numai osteneală”. A mai spus încă şi acest fel de povestire, zicând: Era un sfânt părinte al unei chinovii, împodobit cu toată fapta bună, iar, mai vârtos, cu smerita cugetare, cu blândețe, cu milostivirea către săraci şi cu dragoste. Acesta se ruga mult lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, mă ştiu pe mine că sunt păcătos, dar nădăjduiesc la îndurările Tale, să mă mântuiesc, prin mila Ta. Deci, mă rog bunătății Tale, Stăpâne, să nu mă desparți de sinodia (soborul) mea, ci, împreună cu mine, şi pe aceştia îi învredniceşte împărăției Tale, pentru nespusa Ta bunătate”. Deci, această rugăciune făcând-o neîncetat, iubitorul de oameni Dumnezeu i-a dat încredințare. Avea să se facă pomenire de sfinți la o altă mănăstire, care nu era departe de dânşii, şi îl chemau părinții mănăstirii aceleia pe el, împreună cu ucenicii lui, iar el se lepăda. Dar a auzit în vis, zicându-i lui: „Mergi, însă trimite înainte pe ucenicii tăi şi, după dânşii să mergi şi tu”. Deci, ducându-se ucenicii lui, au întâlnit un înger în chip de sărac bolnav, care zăcea în mijlocul drumului, şi, venind ucenicii la locul acela şi văzându-l pe el văitându-se, l-au întrebat pricina. Iar el a zis: „Sunt bolnav şi eram călare pe un dobitoc, care, trântindu-mă, a fugit şi, iată, nu am pe nimeni care să-mi ajute”. Iar ei au zis lui: „Ce putem să-ți facem, ava? Noi suntem pe jos”. Şi, lăsându-l, s-au dus. A venit, apoi, după puțin timp părintele lor şi îl află pe el zăcând jos şi suspinând. Şi, aflând pricina, i-a zis lui: „N-au venit, oare, pe aici, ceva mai înainte de mine, nişte călugări? Nu te-au văzut ei aici?” Iar el a zis: „Da, au venit, şi înştiințându-se de boala mea, au trecut, zicând: Noi pe jos mergem, ce putem să-ți facem ție?” Grăit-a lui egumenul: „Vino, dar, să te iau eu în spate şi Dumnezeu va ajuta şi vom merge”. Iar el zise: „Cum poți atâta depărtare să mă duci pe spate? Ci mergi şi te roagă pentru mine”. Şi egumenul a zis: „Nu te voi lăsa, ci, iată piatra aceea şi te voi aşeza pe ea şi mă voi pleca şi te voi lua pe spate”. Şi a făcut aşa. Şi întâi îl simțea pe el, că este greu cât un om, apoi se făcu mai uşor şi din ce în ce mai uşor, încât se mira de cel pe care îl purta pe spate. Şi deodată s-a făcut nevăzut.

Şi a venit glas către el: „Fiindcă pururea te rogi pentru ucenicii tăi, să se învrednicească împreună cu tine de Împărăția Cerului. Iată, vezi, altele sunt măsurile tale şi altele ale lor. Deci, înduplecă-i pe ei să vie întru lucrarea ta şi vei dobândi cererea, că Eu sunt drept judecător, răsplătind fiecăruia după faptele lui.”

 

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 102-103)