- Sfânta Împărtăşanie îi uneşte pe credincioşi între ei, dar şi cu Părintele liturghisitor. Cum se manifestă această unire?

- Am văzut şi vedeţi toţi că în pustie leii sunt cu leii, căprioarele numai cu căprioarele, fiecare cu seminţia lui. Aşa-i şi aici. Există o lege care nu are nume şi care este a lui Hristos, Care ne uneşte pe toţi. Nu poţi vedea în privirea unui om că-i sincer cu tine? Imediat se vede. Acestea sunt mari daruri pe care le are fiinţa omenească, de percepere în timp, în spaţiu. Aşa şi în sufletele altora. Nu face pe proorocul, dar se simte lucrul acesta. Pentru că este omul lui Dumnezeu şi acela te atrage cu blândeţea lui. Îl are pe Hristos cu el. Raţional, n-avem cum să răspundem, decât că se simte. Fiinţa omenească e mult mai frumos complicată în ce priveşte relaţia cu marile adevăruri. Un mare adevăr este şi cu cei cu care trăieşti aici şi îi simţi. Noi simţim când cineva nu este după Dumnezeu şi îl ocolim. Iată, v-am spus: leii stau leii, hidrele cu hidrele… De ce lucrul acesta? Pentru că e seminţia lor. Omul are o înţelepciune mai mare decât aceste animale, care au o inteligenţă instinctuală, un suflet instinctual şi nu au conştiinţă. Noi, care suntem după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, simţim cine este omul lui Dumnezeu.

(Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  pp. 61-62)