Zdrobirea inimii este o mâhnire şi o durere desăvârşită a inimii, care se petrece, fiindcă omul a supărat, cu păcatele sale, pe Dumnezeu şi a încălcat legea dumnezeiască a Lui.
Această durere nu stă numai întru simţire, adică în suspinuri şi lacrimi, ci stă, mai ales, în aceea ca voinţa dinlăuntru a omului să urască păcatul şi să hotărască a nu-l mai săvârşi. Ţine seama că durerea şi zdrobirea inimii sunt, potrivit cu Koressios, alcătuitoare ale Pocăinţei şi în măsura în care se găsesc în inimă, se află şi omul întru Pocăinţă, îndată însă de cum va lipsi durerea din inimă, lipseşte şi omul de la Pocăinţă. Ceea ce vrea să spună că durerea şi zdrobirea trebuie să se afle pururi în inima celui ce se pocăieşte şi, în acest chip, Pocăinţa lui este adevărată. Aceasta însă este fapta celor desăvârşiţi şi asemenea unor fii, deoarece izvorăşte numai din dragostea către Dumnezeu; adică, după cum se pocăieşte un fiu, numai pentru că l-a supărat pe tatăl său şi nu pentru că va fi lipsit de moştenirea părintească sau se va izgoni din casa tatălui său.

(Înaltpreasfințitul Pimen, Povățuiri pentru spovedanie, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2002, p. 28)