Când în Apocalipsă a fost înfăţişată cartea destinelor, pecetluită cu şapte peceţi, s-a auzit glas: Cine este vrednic a deschide cartea şi a dezlega peceţile ei? (Apoc. 5, 2) Răspunsul a fost: Mielul lui Dumnezeu, adică Domnul Iisus Hristos, Cel răstignit pe cruce, Mielul deschide pecete după pecete, iar un şir de arătări însoţeşte fiecare deschidere a unei peceţi (Apoc. 5, 6). Aceasta este întruparea în chipuri a cuvintelor Domnului: Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ (Mt. 28, 18). Întâmplările curg potrivit poruncii Domnului şi, prin urmare, totul are ca scop Împărăţia cea întemeiată şi păzită de către El.

Noi nu putem pricepe cum se leagă cutare sau cutare întâmplare de acest scop, dar nu încape îndoiala că toate se îndreaptă spre El. Nu ni s-a dat să înţelegem cum, întrucât cârmuirea lumii nu este treaba noastră. Treaba noastră e să ne mântuim prin mijlocul care ne-a fost deschis de către Domnul Dumnezeu, şi într-acolo trebuie să se îndrepte toată grija noastră. Lumea văzută este o taină – şi istoria celor ce se întâmplă în lume este o taină; atât una, cât şi cealaltă sunt pecetluite de noi. Priveşte, minunează-te şi măreşte neurmata minte a lui Dumnezeu: nu-i mai bine să încetăm a alcătui presupuneri şi a construi teorii? Acesta va fi un lucru mult mai raţional decât a construi tot felul de teorii din propriul cap.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 33)