Deznădejdea și sinuciderea – păcatele cele mai grave, de care trebuie să fugim

În treapta a unsprezecea, atâta nădejde mai are el, ca pânza unui păianjen. Olecuţă de nădejde. Dacă mai vine paloşul satanei şi-o taie şi pe asta, fuge şi se spânzură, ori se îneacă, că nu-l mai iartă Dumnezeu.

Cele douăsprezece trepte ale păcatului – Introducere

Primele două trepte ale păcatului

A treia, a patra și a cincea treaptă a păcatului

A șasea și a șaptea treaptă a păcatului

A opta treaptă a păcatului

A noua și a zecea treaptă a păcatului

Treapta a unsprezecea a păcatului este deznădejdea. Aceasta este şi mai periculoasă. Omul în treapta a unsprezecea, ce zice când vede că nu se mai poate opri de beţie, sau de muieri, sau de păcate trupeşti, sau de înjurat, sau de furat, sau de fumat, sau de alte răutăţi, şi cade în deznădejde, că el n-ar să se mai poată opri? „Nu mă mai iartă Dumnezeu, dacă eu nu mă pot opri de la păcat!”

Aici este cumpăna cea mai mare. Că zice: „Nimic mai rău şi mai tare ca deznădăjduirea!”. De aceea se spune duhovnicului: „Ia aminte, o, vânătorule de suflete, duhovnice, de la aceste trei trepte să te sârguieşti să întorci sufletele mai tare înapoi: de la obişnuinţă, de la deprindere şi de la deznădejde. Deznădejdea este lângă moarte”.

Omul cade în descurajare şi zice: „Nu mă mai iartă Dumnezeu, dacă eu nu mă mai pot opri de la păcat!” Vede că se duce, vrând-nevrând, la păcat şi cade în descurajare. Zice Sfântul Efrem Sirul: „O, răutatea satanei! Când l-a văzut pe om deprins cu păcatul, de acum cu paloşul deznădejdii bate război!” Să-l taie de la nădejdea către Dumnezeu.

Taie nădejdea mântuirii cu paloşul: „Nu te mai iartă Dumnezeu, măi omule! Nu vezi că ţigara n-o mai poţi lăsa, sau muierea, sau înjuratul, sau beţia, sau curvia, sau furtul, sau minciuna, sau răutatea, sau zavistia, sau viclenia, sau ţinerea minte de rău, sau dorinţa de răzbunare nu vezi că nu te mai poţi opri de la ele? Nici nu te mai iartă Dumnezeu!”

Bate cu paloşul deznădejdii, care este cel mai grozav păcat, adică deznădejdea de mila lui Dumnezeu, care este păcat împotriva Duhului Sfânt. Aceasta se întâmplă în treapta a unsprezecea a păcatului.

Treapta a douăsprezecea a păcatului este sinuciderea. În treapta a douăsprezecea se întâmplă ceea ce s-a întâmplat cu Iuda şi cu Cain. Cain, când a căzut în deznădejde, a zis: „Mai mare este păcatul meu decât a mi se ierta mie!”. În loc să ceară iertare de la Dumnezeu, a început să se sfădească: „Cain, unde-i fratele tău, Abel?”. „Dar ce, eu am păzit pe fratele meu?” În loc să zică: „Doamne, am greşit!”, s-a luat la ceartă.

Iar Iuda, când a ajuns în treapta a douăsprezecea, ce-a făcut? Şi văzând Iuda că Iisus a fost condamnat la moarte, mustrat de conştiinţă, a căzut în deznădejde şi, aducând arginţii, i-a aruncat în biserică şi s-a dus şi s-a spânzurat.

Omul cel rău, dacă mereu zace în păcate, de la o vreme culmea relelor îl duce la sinucidere, să-şi ia viaţa, că nu mai poate suporta mustrarea conştiinţei. Aici este ceea ce spune Prorocul David: „Întru mustrări, pentru fărădelegi ai pedepsit pe om şi ai subţiat ca un păianjen sufletul lui”. Păianjenul arată deznădejdea.

În treapta a unsprezecea, atâta nădejde mai are el, ca pânza unui păianjen. Olecuţă de nădejde. Dacă mai vine paloşul satanei şi-o taie şi pe asta, fuge şi se spânzură, ori se îneacă, că nu-l mai iartă Dumnezeu. Deci treapta a douăsprezecea este sinuciderea, este ceea ce spune Apostolul Pavel: „Plata păcatului este moartea”.

(Arhimandrit Ilie CleopaNe vorbește Părintele Cleopa. Volumul VI, ediția a II-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 45-47)

De la același autor

Ultimele din categorie