Ateul: Voi, creștinii, sunteți retrograzi, superstițioși, nu faceți apel la rațiune, nu țineți cont de evoluția științifică, evoluție care oricum va dezlega toate enigmele universului. Nu sunteți de acord cu noul trend al transumanismului, prin care robotizarea parțială a omului îl va ajuta să trăiască veșnic. Știința nu are limite! Aceasta ar trebui sa fie noua noastră „religie”. Modelul vostru cultural, al unei credințe într-o putere supranaturală, trebuie abandonat. Puterea aceasta este deja în mâna omului prin manipulările genetice, prin nanotehnologii și prin inteligența artificială. Prin urmare, a zăbovi în modelul revelației creștine îmi pare anacronic. Omul va fi definitiv transformat, iar conducerea lumii va aparține postumanilor, pentru că vor fi „fiind singurii care și-au depășit condiția umană cu ajutorul tehnologiei”[1].

Creștinul: Nu-ți voi aduce dovezi ale existenței lui Dumnezeu, ci doar îți voi arăta că nu sunt irațional în credința mea. Că, de fapt, nu există un astfel de conflict între credință și rațiune. De exemplu, Voltaire spunea ca el vede lumea ca pe un ceas, dar că nu o poate concepe fără ceasornicar. Iar gânditorul francez Blaise Pascal ne invita la celebrul său pariu: dacă Dumnezeu nu există și tu ai crezut, nu ai pierdut nimic. Dar dacă Dumnezeu există și tu nu ai crezut, ai pierdut totul. Schimbând puțin registrul, observ că fizica cuantică, analizând părțile cele mai mici ale materiei, a descoperit că la nivel subatomic totul e fluctuație de energie și lumină. Oamenii de știință au descoperit că universul întreg funcționează după o matrice matematică pe care mintea omenească a putut să o descifreze. Sunt legități ale universului care-l fac să funcționeze cu o precizie extraordinară. Personal, mă minunez când văd echilibrul dintre forța de expansiune a universului și forța gravitațională. Universul este în expansiune, însă sistemul solar, Calea Lactee, roiurile de galaxii sunt menținute, în forma lor, prin gravitație[2].  

În ultimii ani cercetătorii „urmăresc să concentreze esența legilor fizicii într-un set unificat de ecuații și în câteva numere”[3]. La nivel microcelular sunt enzime care au un adevărat soft de funcționare, realizând biosinteza și degradarea substanțelor din materia vie cu o precizie uimitoare. Așadar, și eu văd raționalitatea universului, însă nu-mi imaginez că a apărut din neant. Avem aceeași lectură a realității, cu singura diferență că modelul meu adaugă un ingredient ce conferă sens, rost și o deschidere atemporală existenței. Acest ingredient este credința, este ceea ce tu numești învechit, retrograd, eventual irațional. Credința în Dumnezeu nu se bazează pe o simplă filosofie, ci pe un fapt de viață. Omul intră în legătură cu Dumnezeu prin rugăciune. Rugăciunea ne deschide experienței harului, care este energie necreată sau, ca să-ți fie mai ușor de înțeles, o energie de pe un alt nivel de realitate decât cel al lumii materiale. Neuroștiința de azi a constatat deja transformările, la nivelul cortexului cerebral, pentru cei care practică rugăciunea. Energia aceasta are putere de conservare a materiei și de transfigurare. Conservarea materiei e o păstrare în logosul ei, după care a fost creată. Transfigurarea este o etapă superioară, este unirea omului cu Dumnezeu, când întreaga ființă a acestuia se hrănește cu energia dumnezeiască. Dacă oamenii nu ar putea în mod real să se împărtășească de relația cu Dumnezeu, atunci ar abandona această cale. Energia din Dumnezeu este iubirea. Aceasta e dar dumnezeiesc, nu sentiment omenesc. Sentimentele omenești sunt o pregătire aperceptivă pentru iubirea dumnezeiască.

Ateul: Consider că noile tehnologii ne vor asigura nemurirea. Nu trebuie să o mai căutăm în altă parte!

Creștinul: Omul scindat, rupt de harul lui Dumnezeu, are nevoie de atelele științei. Nemurirea pe care ne-o propun noile tehnologii va fi ce? Un transfer de memorie pe un USB[4], urmat de încă un transfer într-un corp robotic. Aceasta e nemurirea promisă de demiurgii noilor tehnologii?

Adam în Rai avea o cunoaștere atotcuprinzătoare a creației printr-o simplă străfulgerare a unei intuiții pătrunzătoare și luminate de har. Dumnezeu l-a chemat să dea nume tuturor animalelor. El a cunoscut prin har, prin puterea sa adânc intuitivă, sensul, rostul, raționalitatea fiecărei făpturi. Noi, creștinii – prin rugăciune –, acel fel de unire a puterilor sufletești o căutăm, în care rațiunea se unește cu simțirea inimii și omul se centrează pe sine într-un alt nivel de înțelegere și cunoaștere. E o cunoaștere paradoxală. Acest fel de înțelegere nu va putea niciodată să ni-l dea știința. Ea ne oferă părți din marele puzzle al vieții. Sensul integrator ne este revelat, ne este dăruit prin har, poate fi intuit filosofic și teologic. Despre cum anume găsim această cunoaștere, mai presus de înțelegere, nu pot să-ți mai explic. Pentru a înțelege, trebuie ca să experimentezi singur: Caută și vei afla, bate și ți se va deschide.

Atât îți mai spun: creștinii au descoperit un mod de viață plin de atâta bucurie, pace și dragoste, că uneori au senzația că iese inima din ei de fericire. Dacă cei care resping credința ar descoperi taina aceasta, s-ar considera singuri, pe ei înșiși, niște smintiți care au trăit în întuneric și în umbra morții.

Ateul: Sunt nevoit totuși să recunosc faptul că întreaga cultură și civilizație a lumii occidentale s-a clădit pe revelația creștină. Dreptul roman a fost transformat prin cel bizantin, de către împăratul Justinian cel Mare, în veacul al VI-lea; drepturile omului sunt clădite pe ideile creștine de libertate, fraternitate, compasiune. Omul a putut fi văzut ca fiind de o valoare inestimabilă pentru că e chip al lui Dumnezeu. Din mila creștină s-au născut ideile lumii actuale de solidaritate, întrajutorare, caritate. Chiar și în spațiul științei, teoria Big Bang-ului a fost formulată tot în marginea revelației creștine. Ideile culturii iudeo-creștine au constituit acea sumă a prejudecăților pozitive despre care vorbește H.G. Gadamer, ce au jucat rolul unui ferment al dezvoltării. De aceea, cred că aceste elemente sunt utile lumii noastre, ca să nu ne întoarcem la barbarie.

Creștinul: Mă bucur că ai asemenea gânduri despre importanța valorilor creștine, însă lipsa asumării spiritualității, adică a unui praxis creștin, ne situează doar la un nivel cultural și estetic. Consider că martirii și mărturisitorii creștini, cum au fost cei din închisorile comuniste, pot opri alunecarea lumii actuale spre un neopăgânism menit să împingă lumea noastră spre întuneric și barbarie.