Dialoguri la Athos (1) - De ce a zidit Dumnezeu lumea şi pe om?
Iubirea lui Dumnezeu, una dintre însuşirile Sale dumnezeieşti, este şi cauza zidirii. Din pricina atot-iubirii Sale, Dumnezeu a voit să zidească făpturi, ca să le transmită acestora din bunătatea şi din frumuseţea Sa. De aceea cu dreptate se scrie că cele create erau „foarte frumoase” (Facerea 1, 31).
Rezumând învăţătura Părinţilor Bisericii, Sfântul Ioan Damaschin scrie despre pricina zidirii:
„Întrucât Dumnezeu Cel bun şi mai presus de bunătate nu S-a mulţumit cu contemplarea propriului Sine, ci din negrăita Sa bunătate a binevoit să zidească făpturi care să primească binefaceri şi să participe la bunătatea Sa, din cele ce nu sunt, aduce la existenţă şi zideşte toate – cele văzute şi nevăzute –, şi pe om, care este alcătuit din parte văzută şi nevăzută. El gândeşte şi zideşte, iar gândul se realizează în lucrare, care este plinită prin Cuvântul şi desăvârşită prin Duhul.”
Reaua folosire a libertăţii unor făpturi raţionale, a lui Lucifer şi a lui Adam, a adus stricăciunea şi moartea, ca lucrări împotriva firii. Acum noi aşteptăm renaşterea, când arhitectul Dumnezeu Cuvântul va readuce sănătatea şi echilibrul în firea stricată a făpturilor şi va desfiinţa cu totul stricăciunea, nestatornicia firii şi moartea.
(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, traducere din limba greacă şi note de Nicuşor Deciu, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 12-13)
