Din biserică primim nădejde, putere și bucurie

Cuvinte duhovnicești

Din biserică primim nădejde, putere și bucurie

Cel care vine cu râvnă și credință în biserică pleacă de aici după ce primește nenumărate comori. Numai să-și deschidă gura și imediat îi umple de bună-mireasmă și bogăție duhovnicească pe cei care-l însoțesc.

Așadar, iubite, să nu arăți nepăsare pentru viața ta de pe pământ, pentru că fie de te supără vreo tristețe, fie grijile lumești, fie patimile iraționale, aici, în biserică, toate sunt puse pe fugă, se risipesc, se sting. Dimpotrivă, la adunările din piață, la teatre și în alte locuri din afara bisericii, strângem multe griji, tristeți și slăbiciuni sufletești, cu care ne întoarcem la casele noastre. Dacă mergi necontenit la biserică, lepezi, de bună seamă, relele pe care le-ai primit în afara ei. Dacă însă te depărtezi de biserică și pleci, vei pierde oricum și bunurile pe care le-ai dobândit din Dumnezeieștile Scripturi, pentru că, prin adunările și convorbirile din afara bisericii, dispare puțin câte puțin bogăția ta duhovnicească. Și că acesta este adevărul, plecând de aici, ia seama la cei care au lipsit astăzi din biserică și vei afla câtă diferență este între dorința ta și tristețea altora. 

Nici mireasa ce rămâne în iatacul de nuntă nu este atât de frumoasă și de fericită pe cât de minunat și slăvit este sufletul ce merge adesea la biserică și împarte miruri duhovnicești. Pentru că cel care vine cu râvnă și credință în biserică pleacă de aici după ce primește nenumărate comori. Numai să-și deschidă gura și imediat îi umple de bună-mireasmă și bogăție duhovnicească pe cei care-l însoțesc. Dacă iarăși cade în mii de rele, pe toate le rabdă cu ușurință, de vreme ce a primit aici în biserică, din Dumnezeieștile Scripturi, puterea de a răbda și a filosofa*. Și precum este cel care stă mereu pe stâncă și își râde de valuri, la fel este și cel care participă necontenit la adunări și se adapă din cuvintele dumnezeiești, ca și cum s-ar afla pe sine deasupra pietrei judecății corecte a lucrurilor și nu va fi stăpânit de nimic omenesc, pentru că s-a așezat pe sine deasupra atacului lucrurilor din lume. Căci, după ce a rodit mare folos și îmbunătățire sufletească, nu numai din sfat, ci și din rugăciune, și din binecuvântarea părintească, și din adunarea Bisericii, și din iubirea fraților, și din altele nenumărate, pleacă astfel ducând în casa lui nemărginite bunătăți. 

Deci luați aminte de câtă binecuvântare vă bucurați voi astăzi și câtă pagubă vor suferi cei care nu au venit! Pentru că voi veți pleca din biserică după ce veți fi primit plata martirilor, în timp ce aceia, pe lângă faptul că au fost lipsiți de acest mare câștig, vor suferi și altă pagubă, adunând multele gunoaie ale grijilor pentru preocupările lor nefolositoare.   

*Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, filosofia este viață și nevoință duhovnicească sau viața după Dumnezeu, pe care o consideră singura viață filosofică.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Două sute cincizeci de parabole, traducere de Pr. Victor Manolache, Editura Egumenița, 2011, pp. 141-142)