Din bunătatea lui Dumnezeu există anumite plăceri nevinovate şi în această lume, care ne-au fost lăsate nouă, celor răniţi de boldul morţii, spre a ne uşura această cale a pribegiei, a necazurilor şi întristărilor, dar de plăcerile acestea trebuie să ne folosim cu mare cumpătare şi să nu ne lipim deloc de ele, ci să năzuim către fericirea făgăduită mai degrabă pe calea cea strâmtă a ostenelii, privegherii, rugăciunii, înfrânării, curăţiei şi a toată virtutea, în care este cu neputinţă a spori fără mari necazuri şi ispite. Fericirea noastră adevărată, deplină şi veşnică este în cer, fraţilor, acolo unde întru lumină neapropiată trăieşte Dumnezeu Atotfericitul, unde sunt sălăşluite cetele strămoşilor, patriarhilor, prorocilor, apostolilor, ierarhilor, mucenicilor, cuvioşilor şi drepţilor şi ale tuturor sfinţilor; acolo împărăţesc împreună cu Fiul şi Dumnezeul Său Împărăteasa cerului şi a pământului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Iar fericirea de aici este pământească, trupească, nălucită, trecătoare ca un vis, adeseori grosolană şi necurată. Numai virtutea adevărată pregustă şi aici, pe pământ, fericirea cerească.

(Sfântul Ioan din Kronstadt, Fericirile evanghelice în viața noastră, Editura Sophia, București, 2012, p. 9)