Rugăciunea este mijlocul prin care noi ne unim foarte strâns cu Dumnezeu. Prin “rugăciune” nu înţelegem doar simplu rugăciune din când în când în faţa icoanelor, dar împreună cu aceasta – lucru pe care trebuie să-l facem – monahul foloseşte şapte cuvinte de rugăciune, pe care le rosteşte atunci când munceşte, mănâncă sau stă şi atunci când se ocupă cu orice altceva, fără încetare! Spunem aceste cuvinte cu gura, cu mintea sau cu inima: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

Spunerea lor permanentă nu ne oboseşte. La început omul trebuie să stăruie puţin, dar, mai târziu, el se obişnuieşte cu ea şi spune rugăciunea cu mare uşurinţă şi nu mai vrea să se oprească. Atunci când o spune, el simte o atât de mare exaltare duhovnicească încât chiar şi în cele mai dificile momente, dacă există cumva, nu se simte tulburat sau deranjat.

Mai degrabă, cu răbdare îşi află scăparea în Hristos, pe Care Îl roagă să aibă milă de el, iar Hristos îl mângâie şi-i dăruieşte bucurie. Ce poate fi mai frumos decât să-L rogi pe Hristos în orice clipă şi să-I rosteşti sfântul Său nume cu aceste buze de ţărână? Există oare vreo cinste mai mare? Aceste cuvinte cuprind întreaga noastră credinţă.

Spunând “Doamne”, noi credem că suntem slujitorii lui Dumnezeu, şi că El este Stăpânul nostru. Aceasta îl onorează pe Hristos, prin faptul că Îl facem Domnul nostru, dar aceasta ne onorează şi pe noi, care suntem slugile unui astfel de domn, Care este Dumnezeu.

Când spunem “Iisuse” care este numele omenesc al lui Dumnezeu, întreaga viaţă pământească a lui Hristos, de la naştere până la Înălţarea Sa, ne vin în minte.

Spunând “Hristoase”, care înseamnă uns de Dumnezeu, împăratul cerului şi al pământului, noi mărturisim şi credem că Hristos este Dumnezeul nostru, Cel Care a creat totul şi se află în cer şi va veni din nou să judece lumea.

Spunând “miluieşte-mă” noi Îl implorăm pe Dumnezeu să ne trimită ajutorul Său şi mila Sa, căci noi ştim că fără ajutor de Sus nu suntem în stare să facem nimic. Aceasta este, pe scurt, explicaţia acestor cuvinte.

Oricine le spune trăieşte în sine multe bucurii. Cu toată inima mea mă rog ca dulcele nostru Iisus să-ţi dăruiască rugăciune în suflet, aşa încât să poţi gusta mireasma de negrăit a rugăciunii care să te umple cu totul.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 277-278)