Drumul meu necunoscut este viața din trecut,

Pe care-am trăit-o eu, depărtat de Dumnezeu.

Dar acum, când m-am trezit, văd c-am fost un rătăcit,

Prin zăvoie-nnămolit, de vrăjmaș batjocorit.

Iar acum când mă sfârșesc, vreau ca să mă pocăiesc,

Și Domnului să-I slujesc, cât în lume mai trăiesc.

Și strig din adâncul meu către Bunul Dumnezeu

Ca să-mi fie cu-ndurare și să-mi dea mie iertare,

De toate câte am greșit, când umblam nechibzuit.

Doamne, auzi-mă, Părinte, și spre mine ia aminte:

Vindecă-mă cu iertare, pe trecut pune uitare,

Ca Părinte bun ce ești, și de toate-mi dăruiești.

Și spre noi cu drag privești, și cu har ne încălzești.

Îți mulțumesc Ție, Stăpâne, că m-ai ascultat pe mine

Și m-ai pus în rânduială, în viață monahală,

Ca să pot să Te slujesc, în lume cât mai trăiesc.