Castelul de la Miclăușeni, retrocedat în 2001 Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

Documentar

Castelul de la Miclăușeni, retrocedat în 2001 Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

    • Castelul de la Miclăușeni, retrocedat în 2001 Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

În anul 2001, Castelul de la Miclăușeni a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. La 13 octombrie 2001, Centrul de Plasament ce funcționa aici din anul 1960 s-a mutat în satul Cozmeşti din comuna Stolniceni-Prăjescu.

În anul 2004, obţinând o finanţare de la Banca Mondială, în valoare de aproximativ 2,4 milioane de lei (adică 685700 euro), Mitropoilia Moldovei şi Bucovinei a început restaurarea Castelului de la Miclăușeni şi a dependinţelor sale.

După un lung șir de procese costisitoare, Tribunalul Iași, prin Sentința Civilă nr. 24 din 4 iunie 2001 hotărăște ca pârâții să lase Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în deplină proprietate și folosință Complexul Miclăușeni, conform actului de donație din 1947, sentință care rămâne definitivă.

Actul de donație al Ecaterinei Cantacuzino, n. Sturza, probă decisivă

Pe 16 octombrie 2001 se încheie un protocol între Consiliul Județean Iași și Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin care se reafirmă existența dreptului de proprietate al Bisericii asupra Complexului Miclăușeni, așa cum a fost transmis prin actul de donație nr. 1919 / 21 aprilie 1947 și așa cum a fost recâștigat prin sentința civilă menționată mai sus.

Actul de donație al Ecaterinei Șerban Cantacuzino n. Sturza, din 1947, constituie proba decisivă în pronunțarea acestei sentinței de către Curtea de Apel Iași, deoarece împotriva acestui act pârâtul nu a putut opune nici un alt titlu de proprietate prin care să-și justifice pretenția de proprietate sau trecerea acestora în proprietatea statului.

Mănăstirea Miclăușeni, pe lista monumentelor istorice din județul Iași

În prezent, lucrările de restaurare nu au fost finalizate în totalitate. Mitropolia Moldovei intenţionează să organizeze aici un complex muzeistic. În prezent, aici funcționează Centrul social-cultural „Sfântul Ilie”, unde au loc diverse evenimente și acțiuni caritative. Una dintre clădiri a devenit deja atelier de pictură, aici realizându-se icoane şi ouă încondeiate de maicile de la Mănăstirea Miclăușeni.

Așezarea monahală de aici a fost inclusă în anul 2004 pe lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi, fiind formată din trei obiective: biserica „Sfinții Voievozi”, „Buna Vestire” – datând din 1787; Castelul Sturza – datând din secolul al XVII-lea, reclădit în 1752 şi în secolul al XIX-lea și Parcul – datând din secolul al XIX-lea.

(Mulțumim Părintelui arhimandrit Cleopa Nistor pentru permisiunea de a folosi informații din cartea sa, Miclăușeni: istorie, prezent și perspectivă, Editura Trinitas, Iași, 2007)

Citește despre: