Ce ascund ruinele de la Mănăstirea Tazlău?

Ruinele care se văd astăzi în fața Mănăstirii Tazlău sunt urmele marilor clădiri care au fost construite în două epoci: cele dinspre vest, în epoca lui Ștefan cel Mare, iar cele de lângă clopotniță sunt ctitorite de Arhimandritul Zaharia, la mijlocul secolului al XVIII-lea. Au fost și alte ruine care nu se mai văd, dar le-au văzut bunicii localnicilor.

În colțurile de nord-vest și sud-vest au existat cândva turnuri de pază, care au fost demolate, iar molozul rezultat a fost aruncat în curtea mănăstirii. Astfel, terenul s-a înălțat și apa de ploaie a alunecat spre zidurile bisericii, de aici rezultând afectarea lor de igrasie, mai ales în partea de nord și cea de vest.

Multe urme de chilii, foste locuințe, prevăzute cu beciuri, au fost în afara zidurilor, care s-au risipit în veacul al XVIII-lea și începutul veacului al XIX-lea, când nu avea cine să le locuiască.

În memoria sătenilor a rămas „curtea cea mare” pe care a avut-o mănăstirea în terenul ocolului silvic din zilele noastre, curte locuită de egumenul grec și de foștii arendași ai moșiei învecinate.

A rămas din secolul al XVIII-lea și o fântână la poarta mănăstirii, lucrată de monahul Samoil, a cărei adâncime este de 14 metri și care niciodată nu a secat. În Sinodicon găsim un pomelnic lăsat de acest modest călugăr care a zidit fântâna, ca părinții săi să fie pomeniți la rugăciunile pentru cei adormiți.

De la același autor

Ultimele din categorie