Lumini de sfințenie la Sihăstria Putnei: Sila, Paisie și Natan

În pădurile Bucovinei, poienile mănoase sunt darul lui Dumnezeu pentru turmele de oi, purtate cu răbdare din primăvară până-n toamnă de oameni vrednici și dârzi, asemeni bradului de alături. Așa ar fi rămas și ceea ce numim astăzi Sihăstria Putnei: un loc, printre altele, pentru pășunat, ori, mai încoace, popas cât se poate mai nimerit pentru un grătar la iarbă verde la sfârșit de săptămână, între prieteni. Dar au fost ei, sihaștrii smeriți care, iubind acest loc și sălășluindu-se aici, au făcut dintr-o simplă poiană, Poiana Sihăstriei. Dintre dânșii, trei ne sunt, peste veacuri, chipuri de lumină binecuvântată: Sila, Paisie și Natan.

Cuviosul Sila, osârdnic lucrător pentru Casa Domnului

Când Cuviosul Sila a ajuns la Sihăstria Putnei, viața monahală în aceste locuri era veche de aproape 300 de ani. Părăsind cele de jos ale lumii și tânjind după cele de sus, părinții s-au nevoit aici, în sihăstrie, glasurile lor de rugăciune unindu-se cu șipotul râului Ursoaia, care le străbătea incinta. Sila, botoșănean de obârșie, vine la Sihăstria dintr-altă obște, după ce starețul său, Ghedeon, trece la Domnul.  „Am rămas fără stareț¬, avea să mărturisească la acel moment Sila, vădind cât de mult prețuia el vechea predanie a uceniciei pe lângă cineva care poate să-ți îndrume pașii.

Tânărul Sila era plin de avânt. Teodosie, starețul Sihăstriei, îl citește pe dinlăuntru, îl primește la Sihăstria și îl face în scurtă vreme monah și preot, deși avea vârsta fragedă. Lui Dosoftei, urmașul la conducerea obștii, neobositul Sila îi este mână dreaptă timp de 30 de ani, purtând grijă de toate cele necesare frăţiei. Schitul din Poiana Sihăstriei nu avea nici un fel de venit propriu, ci se întreţinea din daniile domneşti şi din darurile bunilor creştini. Îl aflăm acum pe Sila printre boierii din Iași ori la domnitorii din Țara Românească, cerând milostenie pentru smeritul schit, întorcându-se apoi cu cele de trebuință pentru biserică și pentru părinți, parte dintre ele dăruindu-le, cu dragoste, inclusiv Mănăstirii Putna. Hrisoavele vremii ne vădesc cât de primit era Părintele Sila de la Sihăstria Putnei, și cum cuvântul său, plin de miez și îndemnător la milostenie, îndupleca inimile spre fapta cea bună. Erau vremuri în care nu se punea la îndoială înfrumusețarea unei case a Domnului, nici nu se puneau întrebări despre preferința lui Dumnezeu pentru lemn sau spațiile mari ori mici.

Preînnoirile la Sihăstria au continuat mai ales după ce Cuviosul Sila ajunge stareț. Bisericuța de lemn era neîncăpătoare, așa că, după patru ani de lucrare trudnică, o nouă biserică, din piatră de râu, se zărea în poiana Sihăstriei, pusă sub ocrotirea Maicii Domnului. A târnosit-o Episcopul Dosoftei Herescu de Rădăuți, și el călugărit la Sihăstria. Alături de biserică, și chiliile, trapeza, cămările și alte zidiri. Este adevărat că a construi din piatră și lemn e mult mai ușor decât a zidi omul pe dinlăuntru, și aceasta o știa prea bine și Cuviosul Sila. De aceea, el a încurajat viața duhovnicească a părinților, dragostea pentru slujbele bisericii, osteneala mâinilor pentru culegerea textelor, traduceri și întocmiri de pomelnice – semn al recunoștinței pentru dăruitori. Un zid de biserică fără adunare de rugăciune la miez de noapte ori în revărsat de zori este ca o candelă cu luminile stinse. Iar aici, la Sihăstria Putnei, luminile din sufletele și din opaițele veghind asupra Ceaslovului și Psaltirii părinților nu s-au stins niciodată, atâta vreme cât vremurile au îngăduit.

Din nefericire, nu au îngăduit pentru multă vreme. După răpirea Bucovinei de către Imperiul Austro-Ungar (1775), Sihăstriei i s-au pus multe interdicţii, daniile obişnuite ale domnitorilor moldoveni au încetat, astfel încât Cuviosul Sila cere din nou, prin scrisori, îngăduință de la stăpânitorii vremii și ajutor de la bunii creștini. Răspunsurile au fost firave, dar stareţul Sila a reuşit să mai prelungească viaţa mănăstirească de aici, în ciuda lipsurilor materiale şi a asupririi care se înteţea.

Anii adunându-se, Cuviosul Sila se retrage de la conducerea schitului, pentru a se apleca, mai cu osârdie, spre cele care țin mai mult de viața de dincolo. Și atunci, cu atât mai mult acum, ceea ce numim administrație aducea cu sine, inevitabil, și risipire, și griji, nu totdeauna ușor de gestionat, astfel încât, pentru o bună așezare, era nevoie de refugii în zone mai sigure ale sufletului, cele care să susțină zdroaba zilei. Cuviosul Sila a mai trăit doi ani, iar la 23 aprilie 1783 a trecut la cele veşnice, în vârstă de 86 de ani, dintre care 70 i-a petrecut în nevoinţă la Sihăstria Putnei.

Cuviosul Paisie, duhovnic și rugător smerit

Pe Cuviosul Paisie îl știm din puține însemnări. Și viața lui de dinainte de a veni la Sihăstria, dar și anii petrecuți aici (peste 20) sunt încă ascunse în privința detaliilor. Cunoaștem că a fost de aceeași vârstă cu Sila Cuviosul, că a fost egumen la o mănăstire închinată Sfântului Ilie, apoi rânduit la Mănăstirea Râșca, după care s-a retras la Sihăstria. De ce s-a retras aici? E limpede: dorul de liniștire și de rugăciune îl fac pe monah să caute, cu blagoslovenia cuvenită, locuri și rânduieli și părinți unde acest dor poate fi ostoit. Dintr-o însemnare a vremii, aflăm că ascultarea lui era cea de slujitor la altar și de duhovnic. Paisie a fost, așadar, la Sihăstria, omul din spate, din rândul al doilea, cel care asigura background-ul de susținere tăcută, smerită și rugătoare a schitului din poiană. Starețul Sila a găsit în bătrânul sihastru Paisie pe duhovnicul care rămâne la chilie și vorbește cu sfinții, așa cum, peste un veac și jumătate, la o altă Sihăstrie, cea a Neamțului, bătrânul duhovnic și rugător Paisie Olaru susținea, cu discreție, lucrarea plină de avânt și energie a părinților Cleopa, Ioil, Ioanichie și Victorin. Martor al greutăţilor din ultimii ani de existenţă ai Sihăstriei Putnei, Cuviosul Paisie se mută și el la cele veșnice pe 16 decembrie 1784.

Cuviosul Natan, caligraful și cronicarul

Cel de-al treilea părinte din troița de Cuvioși de la Sihăstria Putnei din veacul al XVIII-lea este Natan. Se trăgea din părțile Pașcanilor, de unde a venit la Mănăstirea Putna, fiind aici călugărit, apoi hirotonit ieromonah și rânduit cu ascultarea de eclesiarh. Și el dornic de mai multă rugăciune, se va retrage la Sihăstria Putnei, unde va primi Schima Mare cu numele de Natan, numindu-se de acum pe sine „smeritul ieroshimonah Nathan, fiu al aceştii Sfinte Săhăstrii”.

Două au fost coordonatele principale care au marcat viaţa Cuviosului Natan: a fost părinte duhovnicesc în mai multe locuri, povăţuind și persoane cu mari responsabilităţi în Biserică (a fost duhovnic chiar și al Mitropolitului Iacob Putneanul), şi, înzestrat cu o scriere caligrafică inconfundabilă, a întocmit pomelnice şi a copiat manuscrise. Aceste două daruri primite de la Dumnezeu, pe care Cuviosul Natan le-a cultivat cu smerenie şi în ascultare de stareţii săi și de episcopii vremii, s-au dovedit a aduce multă rodire.

Mai mult decât atât, Cuviosul Natan făcea și o muncă de cronicar. Însemnările lui despre domni, vlădici sau boieri, din pomelnicele pentru Mitropolia Moldovei, Mănăstirile Bisericani și Putna, sau Schiturile Sihăstria din Putna sau Doljeşti din ţinutul Neamţ, bucură ochii cercetătorului în istoria acelor vremi. Atare menționări făcute de călugări în scriptoriile mănăstirești sunt, în nu puține cazuri, singurele indicii despre persoane și timpuri. Și, dacă unele voci încă mai susțin inutilitatea pentru societate a acestor stranii personaje înveșmântate în negru, poate că e nimerit a ne aminti că aici, în mănăstiri, își au început și precedent multe din cele cu care ne-am obișnuit astăzi. Da, ne este ușor să printăm rapid la imprimante super-fidele, însă la lumină de lumânare și cu tenacitate mai greu întâlnită astăzi, călugării realizau copii ale manuscriselor, care și ele rivalizau cu cele originale. O căutare pe Google ne dă detalii despre toți și despre toate, dar uite că aici, între zidurile mănăstirilor, și din însemnările călugărilor, se năștea wikipedia. Suntem fascinați de lumini, culori și imagini, proiecții și vizionări 3D; unde altundeva au înflorit mai întâi culoarea și transpunerea într-o altă realitate (mult mai duhovnicească decât propunerile contemporane), decât în picturile sfinte ale bisericilor, dinăuntru și pe dinafară?

Natan a fost omul depotrivă atent la drumul său lăuntric și conectat la realitățile și cerințele timpului. După retragerea Cuviosului Sila din stăreție, aceasta va fi preluată de Cuviosul Natan, și el în vârstă de acum, ascultare pe care o va duce timp de trei ani şi jumătate, în condițiile în care greutățile venite odată cu stăpânirea celor străini de neam și de credință s-au întețit. Scrisorile Cuviosului Natan ne sunt mărturie pentru fidelitatea sa față de credința cea dreaptă și față de limba curată românească pe care nu o dorea înlocuită cu o alta, așa cum se intenționa să se realizeze în școlile copiilor bucovineni. Trist pentru zilele în care și-a trăit ultimii ani ai vieții, dar cu bucurie în duh și împlinit pentru câte a lucrat spre binele Bisericii, Cuviosul Natan, după o scurtă suferinţă trupească cu care a fost „curăţat” ca aurul în topitoare, se mută alături de părinții săi iubiți sihăstreni din Ceruri, a doua zi după sărbătoarea Naşterii Domnului, la 26 decembrie 1784.

Preaslăviți de Domnul și iubiți de credincioși

Sihăstria Putnei nu a mai rezistat mult timp. Ultimii viețuitori ai ei au fost mutați, din porunca stăpânirii, la Mănăstirea Putna și, în timp, biserica pe care au zidit-o și în care s-au rugat Cuvioșii a ajuns ruină.

După două veacuri de pustiire și uitare, în acel frumos aprilie al anilor ’90, cu binecuvântarea bătrânului stareț Iachint al Putnei, părintele Sebastian începea, cu hotărârea-i cunoscută, refacerea Sihăstriei. Printre pietre și ierburi, s-au găsit vechile pietre de mormânt și, sub ele, osemintele galbene și frumos mirositoare ale Cuvioșilor Părinți de odinioară: Sila, Paisie și Natan. Așezate în raclă frumos sculptată, ele vor întări, dând puteri și încredere, pe cei care vor osteni la zidirile cele noi, dar și pe credincioșii care, iată, de 25 de ani vin și se închină lor cu evlavie, cerându-le ajutorul.

În așteptarea scrierii lor în calendarul credinței și evlaviei creștine, după urmarea câtorva pași statorniciți de rânduiala Bisericii, Cuvioșii Părinți Sila, Paisie și Natan ni se înfățișează în chipul lor luminat și cuminte de părinți pururi iubitori de fii, inspiratori pentru urmași, dar, mai ales, pururi mijlocitori pentru lume înaintea Domnului.

Pentru ei, și prin ei, la 4 km de la ieșirea din Putna nu avem doar o simplă poiană, bună pentru pășunatul animalelor ori pentru ieșiri la iarbă verde între prieteni, ci Poiana Sihăstriei, loc binecuvântat pentru întâlnirea cu prietenii de Sus.

(Arhim. Damaschin Luchian, Mănăstirea Sihăstria Putnei)

De la același autor

Ultimele din categorie