Mănăstirea Bistrița, firul de lumină ce leagă istoria de veșnicie

Maria Burlă

Mănăstirea Bistrița este una dintre cele mai vechi așezări monahale din Moldova și cea mai importantă ctitorie mușatină. Dacă luăm în considerare faptul că înainte de construirea ei de către domnitorul Alexandru cel Bun – pe locul bisericii mari de piatră pe care o vedem astăzi – a existat și un schit de lemn, timp de cel puțin o sută de ani, această vatră monahală a adunat, cu statornicie, mai bine de șapte sute de ani de rugăciune neîntreruptă.

La șașe kilometri vest de orașul Piatra Neamț, în timpuri demult apuse, se înfiinţa lângă apa Bistriţei mănăstirea ce îi va purta numele. Ea își are începutul într-o bisericuţă de lemn, ridicată pe la 1350 de doi călugări, ucenici ai Sfântului Nicodim de la Tismana – ieromonahul Pafnutie și monahul Leontie, cu sprijinul fraţilor Petru şi Roman I Muşat, bisericuță ce va purta hramul Adormirea Maicii Domnului. E cel mai vechi hram al Adormirii Maicii Domnului din Moldova, după Bistrița urmând cel al Mănăstirii Putna, așezat la 1466.

Un document din biblioteca Mănăstirii Neamţ arată că Mănăstirea Bistriţa ființa deja în ultimele decenii ale secolului al XIV-lea. Totodată, un act din 1395 al Patriarhiei Constantinopolului arată că în Moldova existau două mănăstiri: una a Sfintei Fecioare (la Bistrița) şi alta a Sfântului Dimitrie.

Alexandru cel Bun și soția sa odihnesc în biserica Mănăstirii Bistrița

În anul 1402, voievodul Alexandru cel Bun zideşte pe aceste temelii monumentala sa ctitorie de la Bistriţa, iar biserica avea să fie târnosită de Mitropolitul Moldovei, Iosif I Mușat.

Străbătut de puternice convingeri religioase, voievodul a lăsat posterității ca moștenire și alte monumente prețioase, cum ar Mănăstirile Humor, Probota și Moldovița. Dar prima mănăstire pe care a ctitorit-o a fost Bistrița, motiv pentru care a avut-o în centrul atenției și a lăsat în testament ca el, împreună cu soția sa, doamna Ana, să fie înmormântați în biserica acesteia. Putem vedea și astăzi inscripția care indică locul unde au fost înmormântați cei doi.

Prima atestare documentară a Mănăstirii Bistriţa datează din 1407, atunci când Alexandru cel Bun emite un act de danie prin care a înzestrat așezarea monahală cu câteva sate şi moşii. Acest act poate fi văzut și astăzi în muzeul mănăstirii.

În anul 1407, icoana Sfintei Ana ajunge la Bistrița, ca dar al Bizanțului

Tot în anul 1407, Mitropolitul Moldovei, Iosif I Mușat numește Mănăstirea Bistrița – „mănăstire a vlădicii vechi”, alăturând-o Mănăstirii Neamț, sub conducerea aceluiași egumen, Kir Dometian. În aceeași vreme, icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana ajunge în biserica acesteia, ca dar al împărătesei Ana a Bizanțului pentru doamna Ana, soția domnitorului Alexandru cel Bun.

Biserica Mănăstirii Bistrița are 38 de metri înălțime, 45 de metri lungime și 12 metri – lățime. Turla acesteia este așezată pe naos și oferă lăcașului o imagine foarte impunătoare. Ea este compartimentată în cinci spații: pridvorul, pronaosul, camera mormintelor, naosul și altarul, despărțite între ele de ziduri groase de piatră, de până la doi metri, care conferă bisericii o rezistență deosebită.

Catapeteasma frumos sculptată în lemn de tei datează din anul 1814, iar veșmântul pictural al ei și al întregii bisericii a fost refăcut după cel original, din secolul al XVI-lea. În timpul lucrărilor de restaurare dintre anii 1976-1977, au fost scoase la iveală, spre bucuria cercetătorilor și a închinătorilor, câteva scene, printre care chipul lui Iisus Hristos binecuvântând, din pridvor, pictură ce datează din secolul al XVI-lea.