În primele veacuri creştine, imaginea peştelui apare pretutindeni: în picturile murale, pe sarcofage, în inscripţiile funerare, pe diferite obiecte.
În epoca persecuţiilor din secolele I-IV, Mântuitorul Hristos era reprezentat sub chip de miel, păstor, pelican, ca semn de recunoaştere a creştinilor între ei. Unul dintre simbolurile hristice cele mai răspândite în primele veacuri creştine era cel al peştelui.
Importanţa atât de mare pe care o are peştele în textul Evangheliei a contribuit cu siguranţă la adoptarea acestui simbol de către creştini, Hristos Însuşi l-a întrebuinţat. Adresându-Se unor pescari, Mântuitorul recurgea fireşte la nişte imagini care le erau familiare şi pe înţeles; chemându-i la apostolat, El îi numea „pescari de oameni” (Matei 4, 19; Marcu 1, 17). El asemăna Împărăţia Cerurilor cu un năvod plin cu tot soiul de peşti. Imaginea peştelui serveşte totodată ca simbol al bunătăţilor cereşti (Matei 7, 9-11; 13, 47-48; Luca 5, 10).
De asemenea, folosirea peștelui ca simbol era cel mai potrivit semn secret pentru creștini, deoarece le permitea să se recunoască între ei fără a se expune în vremurile de prigoană. Numele grecesc al peştelui (IHTIS) era pentru primii creştini un acrostih hristologic: Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul (Iisus Hristos ιχ — IH; Fiul lui Dumnezeu θέος — teos = Dumnezeu şi υἱός — iios = fiu; numele de Mântuitor σωτήρ, ὁ — sotir). Aceasta sintagmă este, într-un fel, rezumatul doctrinei creştine şi este prima mărturisire de credinţă a creștinilor.
În primele veacuri creştine, imaginea peştelui apare pretutindeni: în picturile murale, pe sarcofage, în inscripţiile funerare, pe diferite obiecte. Creştinii purtau la gât peştişori din metal, din piatră sau din sidef, pe care figura inscripţia: „Fie mântuirea Ta!” sau „Mântuieşte!”.
În urma săpăturilor arheologice pe vechile situri creştine din primele veacuri, la Potaissa (Turda, în Ardeal) s-a găsit o gemă, o piatră preţioasă de onix, pe care este sculptată scena Bunului Păstor, purtând pe umeri un miel; în stânga este un copac cu două crengi înclinate deasupra Păstorului, iar pe o ramură se află o pasăre. În dreapta e o corabie din care cade un om în apă. În jurul corăbiei se află criptograma IHTIS — nume dat lui Iisus, prin asociere cu minunile Sale: pescuirea minunată, înmulţirea pâinilor şi peştilor, alegerea primilor apostoli din rândul pescarilor.

Despre Pr. Silviu Cluci
Părintele Silviu Cluci este absolvent al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași (licență și masterat, 2011). ...