Pescuirea minunată este una dintre minunile Mântuitorului Hristos la începutul propovăduirii Sale. Ea este însoţită de chemarea la propovăduire a apostolilor, ca pescuire minunată a lui Hristos a viitorilor pescari de oameni şi păstori de suflete.

Multe sunt sensurile spirituale ale teologiei pescuirii minunate. Însă ceea ce mă fascinează în această minune este dimensiunea euharistică a creaţiei. Peştii care mişună prin apele mării ascultă cu luare aminte de porunca lui Dumnezeu, se îngrămădesc în plasele pescarilor într-o mişcare de dăruire de sine ascultătoare de Creator. Ei sunt astfel vestitori ai esenţei euharistice a lumii, în care valoare înseamnă dăruire, fiinţa înseamnă jertfă, iar moartea înviere. Creaţia însăşi este un imens potir euharistic al iubirii, care se dăruieşte omului, umplută de Dumnezeu, Iubitorul de oameni.

Pescarii neştiutori înţeleg că Hristos este Stăpânul universului, atunci când văd cum peştii îşi dau viaţa lor pentru a hrăni pe oameni la porunca Celui ce i-a zidit. Este o mucenicie tainică a firii create, o lumină a jertfirii de sine pentru hrana oamenilor. Copacii care îşi smeresc crengile lor de greutatea rodirii, mieii duşi fără vină la tăiere pentru desfătarea omenească, toate acestea arată că Jertfa euharistică este proorocită tainic în însăşi inima istoriei, iar creaţia suspină şi are durerile naşterii pentru a se sfinţi în marea Liturghie cosmică în care Omul Dumnezeu, asumînd întreaga creaţie, se jertfeşte pe Sine pentru numurirea oamenilor.

Liturghia – ca miez al universului creat şi lumină de a fi a veacurilor – nu este însă slujba dumnezeiască în care oamenii primesc ceea ce vor, ajutor material, nu este răspunsul unui comerţ duhovnicesc, aşa cum din superstiţie cred unii oameni. Liturghia nu se săvârşeşte pentru reuşita în afaceri, în casă, în carieră a oamenilor. Ea este intrarea umanităţii în realitatea harică a Celui răstignit, participarea la Cruce, la durerea piroanelor morţii, la sângele vărsat pentru viaţa lumii. Liturghia dăruieşte Învierea, trecând umanitatea prin Marea Roşie de Sângele lui Dumnezeu, prin pustia înstăinării ascetice de Egiptul acestei lumii, ea este apa care ţâşneşte din piatra deşertului umanităţii. De aceea, ea este jertfirea lui Dumnezeu pentru oameni şi jertfirea oamenilor pentru Dumnezeu. Preotul, care atunci când rosteşte: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi”, nu se frânge măcar o părticică din el, nu a înţeles consanguinitatea noastră cu Mielul jertfit pentru păcatele oamenilor. Hrănindu-ne cu Trupul şi cu Sângele lui Dumnezeu, noi devenim de un sânge cu El, nemuritori şi răstigniţi, pentru a primi Învierea: „M-am răstignit împreună cu Hristos, şi de acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte întru mine”.

Aşadar pescuirea minunată este o proorocie a Euharistie veacurilor, o lumină a istoriei care izvorâşte din cer şi dăruieşte sens vieţii noastre.