Deși mulți dintre noi am auzit sau am citit minunile săvârșite în viața celor care s-au rugat cu stăruință și au cerut ajutorul în fața acestei icoane a Maicii Domnului, puțini cunosc detalii despre modul în care a fost ea zugrăvită.

Povestea urcă în timp până la mijlocul anilor 1800 și se leagă de numele ieroschimonahului Nifon de la Mănăstirea Horaița – Neamț, cel care, în timpul lucrărilor de ridicare ale schitului Prodromu, căuta un iconar care să zugrăvească pe lemn de tei o icoană a Maicii Domnului și care să fie pictată potrivit rânduielilor bisericeşti. Acestea presupun citirea zilnică a Acatistului Maicii Domnului, post negru cu o singură masă pe zi la sfârşitul lucrului, înfrânarea de la mânie, mândrie şi păcate trupeşti, precum şi celelalte rânduieli.

Gândul său a fost ca Icoana Maicii Domnului să fie pictată acasă, în Moldova. Cu toate că existau și alți mari pictori în acea vreme, a fost ales iconarul Iordache Nicolau din Iaşi. Acesta a început pictura icoanei în anul 1863, respectând cu sfințenie vechile canoane. Deși era foarte priceput în a reda trăsăturile Sfintelor Chipuri ale Fecioarei Maria şi a Pruncului Iisus din braţele ei, Iordache Nicolau se poticnește inexplicabil.

Speriat și supărat că și-ar fi putut pierde înclinația și meșteșigul, a acoperit Icoana, a încuiat atelierul de la Mănăstirea Bucium şi s-a așezat în genunchi, la rugăciune, întenționând să nu renunțe, ci să continue în ziua următoare. Înturcându-se a doua zi la atelier, deschide ușa și râmâne copleșit: Icoana era terminată, iar chipurile Maicii Domnului şi al lui Hristos împrăștiau peste tot lumină, strălucire și Har.

Analizele și cercetările ulterioare efectuate în laboratoare de specialitate au confirmat, într-adevăr, faptul că fața Maicii Domnului şi a Pruncului nu prezintă nicio urmă de pensulă. Dimensiunile icoanei sunt de 1000/700 mm, chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus având nuanța de galben a grâului. Iordache Nicolau însuși întărește minunea zugrăvirii acestei icoane cu mărturia sa din 29 iunie 1863, păstrată până astăzi pe un petec de hârtie în arhiva Schitului Prodromu din Sfântul Munte:

„Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iaşi, am zugrăvit această Sfântă Icoană a Maicii Domnului cu însăşi mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez feţele Maicii Domnului şi a lui Iisus Hristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieşit potrivnice, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că am uitat meşteşugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei mătănii mari înaintea Maicii Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoană. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârşit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai voit a pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi o greşeală a fost aceasta că am dat lustru la o asemenea minune”.

Având în vedere faptul că acest fapt minunat s-a petrecut de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, s-a hotărât ca cinstirea acestei Sfinte Icoane să se facă în data de 12 iulie, înainte de Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, îngerul binevestitor al Născătoarei de Dumnezeu.

Viețuitorii de la Prodromu prăznuiesc această minune în chip deosebit, prin priveghere de toată noaptea, sărbătoarea din 12 iulie devenind cel de-al doilea hram al Schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos.