Totuşi, diferenţa fundamentală dintre Biserica Răsăriteană şi Apuseană de la marea schismă din anul 1054 până astăzi, constă în înţelegerea diferită a Evangheliei lui Hristos. Apusul în acea vreme şi chiar şi mai înainte de aceea a început să înţeleagă Evanghelia ca o teorie, iar apoi şi ca una din multele teorii despre lume şi viaţă, în vreme ce Răsăritul înţelegea Evanghelia ca nevoinţă şi practică. De aici s-a ajuns la aceea că, Dogmatica a devenit în Apus o ştiinţă curat teoretică, adică una din multele filosofii, în timp ce în Răsărit a fost şi a rămas până în ziua de astăzi o ştiinţă practică. Dogmatica este o ştiinţă practică. Acesta este un lucru pe care teologii eretici fie nu l-au cunoscut, fie l-au uitat. Dogmatica chiar de la început a fost o ştiinţă practică. Aceasta au ştiut-o apostolii, sfinţii şi asceţii Bisericii Răsăritene, şi s-au străduit ca fiecare dogmă să o împlinească în ei înşişi, în viaţa lor.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Suta de capete de la Liubostinia, Editura Sophia, București, 2009, p. 26)