În vremea aceea S-a dus Iisus într-un loc pustiu şi Se ruga acolo. Şi a mers după El Simon şi cei ce erau cu el. Şi aflându-L, I-au zis: Toţi Te caută pe Tine. Şi El a zis lor: Să mergem în altă parte, prin cetăţile şi satele învecinate, ca să propovăduiesc şi acolo, căci pentru aceasta am venit. Şi venind propovăduia în sinagogile lor, în toată Galileea, alungând pe demoni. Şi un lepros a venit la El, rugându-L şi îngenunchind şi zicând: De voieşti, poţi să mă curăţeşti. Şi făcându-I-se milă, a întins mâna şi S-a atins de el şi i-a zis: Voiesc, curăţeşte-te. Şi îndată s-a îndepărtat lepra de la el şi s-a curăţit. Şi poruncindu-i cu asprime, îndată l-a alungat. Şi i-a zis: Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului şi adu, pentru curăţirea ta, cele ce a rânduit Moise, spre mărturie lor. (Marcu 1, 35-44)

În sâmbăta a doua din Postul Mare se citește o pericopă care urmează Evangheliei chemării primilor patru Apostoli, anume Andrei, Petru, Iacov și Ioan la propovăduire de către Domnul, de la corăbiile lor. Atunci Mântuitorul le-a spus că îi va face „pescari de oameni” (Marcu 1, 17) și ei, urmându-L, au mers în Capernaum unde într-o zi de sabat au fost martorii mai multor minuni ale lui Iisus, dar mai ales ai învățăturii Lui cu totul neobișnuite. După ce seara Domnul a vindecat-o și pe soacra lui Petru în casa acestuia, a doua zi S-a dus într-un loc pustiu să se roage, moment cu care debutează citirea acestei zile. Este de remarcat că Domnul Iisus nu rămâne tot timpul în mijlocul mulțimilor, în zarva celor veniți să-L asculte sau să Îi ceară vindecare pentru vreo boală, ci caută momente de liniște, pentru a Se putea ruga cu adevărat. Dar aceste momente sunt rare și scurte, datorită împrejurărilor. Aici, la începutul celei de-a doua Evanghelii, cel care Îi scurtează Domnului momentul de respiro este chiar Simon în casa căruia înnoptase, însoțit de „cei ce erau cu el”, probabil prietenii lui întru ale pescuitului și primii dintre Apostoli. La auzul cuvintelor „toți Te caută”, Domnul nu a protestat că ar avea nevoie de mai mult timp de reculegere, ci dimpotrivă le-a ieșit în întâmpinare cu un cuvânt al râvnei misionare. Nu are de gând să se întoarcă în Capernaum, de unde „evadase” dis-de-dimineață, ci le spune „Să mergem în altă parte”, în alte cetăți și sate pentru a propovădui și acolo, „căci pentru aceasta am venit”. Pauza s-a încheiat, determinată așadar de necesitatea stringentă a misiunii de propovăduire a veștii Împărăției cerurilor. 

A doua „rundă misionară” a Domnului începe așadar într-un loc nedefinit clar, „prin sinagogile lor, în toată Galileea”, iar eficacitatea predicii Sale reiese din aceea că, așa cum povestește Sfântul Marcu, Iisus alunga demoni, iar apoi la rugămintea unui lepros: „de voiești, poți să mă curățești”, Hristos Se milostivește și Se atinge de cel  considerat impur prin boala lui. Îndată ce Domnul arată că vrea curățirea leprosului, „s-a îndepărtat lepra de la el”, ca și cum boala era o murdărie ce s-ar putea îndepărta printr-o simplă spălare și nu e nevoie de un proces întreg de vindecare a corpului. Voința lui Dumnezeu e lege, după cum se poate lesne observa, dar în aceeași măsură voința Sa se manifestă prin imediata poruncă venită cu asprime și alungarea celui vindecat. Nu are nevoie de mulțumiri și de laude, ci îl trimite pe cel în cauză să îndeplinească legea mozaică. Aceasta prevedea ca cel ce s-ar tămădui să se arate preotului și să-și aducă jertfa prescrisă.

Nu în cazul multor minuni Domnul Hristos Se prezintă atât de aspru ca aici. Nu a procedat aidoma cu demonizații vindecați, însă nici legea evreiască nu prevedea în cazul lor vreo prezentare înaintea preotului, considerat la acea vreme și un fel de vraci. Într-o lume care dădea extrem de multă importanță curăției și ritualurilor de purificare, Domnul Hristos impune celor vindecați să respecte vechea lege în tot ceea ce ea reprezintă. Acest lucru arată că El nicidecum nu nesocotea sau minimaliza importanța rânduielilor lăsate din moși strămoși. Însă dacă în ceea ce privește respectarea sabatului Se arată maleabil, fiindcă sâmbăta e făcută pentru om și nu omul pentru sâmbătă (Marcu 2, 27), totuși în regulile de curăție care implică nu doar o persoană bolnavă, ci sănătatea unei întregi comunități, e nevoie de rigoare.