Aspecte introductive

Pasajul ce conține Evanghelia de astăzi este unul complex și de o densitate dogmatică rar întâlnită. De-altfel, Apostolul Ioan este un om care se remarcă prin profunzimea gândirii și atenția pentru chestiuni ce trec dincolo de simpla narațiune cu caracter descriptiv. În pragul declanșării evenimentelor ce vor culmina cu Învierea, Hristos profită de încă o întâlnire cu Apostolii pentru a-i învăța. Apoi, așa cum face adesea, se sfătuiește cu Tatăl. Se roagă. De-această dată, conversația este una complexă și are pe alocuri o dimensiune mărturisitoare.

„A venit ceasul”!

Conștient că se apropie clipe complicate, Fiul lui Dumnezeu se adresează Părintelui. Îi cere Să-L proslăvească și mărturisește câteva lucruri interesante, cu privire la dumnezeire. Între aspectele aduse în atenție se numără și viața veșnică. Iisus o definește: „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis”.

Cunoașterea lui Dumnezeu aduce așadar cu sine înveșnicirea. Acest lucru va fi ulterior certificat, depotrivă de către tradiția patristică, cât și de către exponenții mai recenți din arealul spiritualității. Sfinți precum Serafim de Sarov sau Siluan Athonitul vor veni astfel să arate de ce, în ciuda dificultăților pe care le presupune, drumul înspre cunoașterea lui Dumnezeu și experierea harului său, reprezintă ceva înspre care orice creștin trebuie să tindă.

Apostolii

Dialogul lui Hristos cu Tatăl este apoi urmat de către o adevărată dare de seamă în legătură cu Apostolii. Domnul ține să arate că s-a îngrijit de ei, vorbește despre activitatea de propovăduire pe care a desfășurat-o și despre faptul că ucenicii au fost instruiți în mod corespunzător. Apoi, îi încredințează Părintelui: „Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi”, zice El. Unitatea este așadar elementul central al grijii de dinainte de patimă. Mântuitorul e conștient că între primele efecte ale tuturor celor ce vor urma, se va număra dezbinarea. Și și-ar dori ca cei la care ține atât de mult să fie feriți de tarele ei.

Pasajul se încheie cu încă o rugăminte. Rugătorul nu-și ia adio de la Tatăl înainte de a-i mai cere un lucru. Iată despre ce este vorba: „ca să fie deplină bucuria Mea în ei”.

Aspecte conclusive

La o primă lectură, s-ar părea că toate cele prezentate în paginile Evangheliei pe care o avem în vedere se referă doar la Tatăl, Fiul și Apostoli. Parțial, așa este. Nu trebuie însă neglijate nici aspectele de perenitate din conținutul acestui text. Mărturia cu privire la viața veșnică se încrie în acest sector. În același timp, textul are o valoroasă dimensiune istorică. Hristos arată cât de mult S-a îngrijit de Apostoli. Și întrucât ne este model, ne vorbește și nouă, prin faptele lui, despre anumite aspecte ce țin de viața socială. Ne arată că suntem chemați a ne îngriji de cei din jurul nostru, de planeta pe care viețuim, de ce nu?

Ne vorbește despre un deziderat sine qua non al vieții duhovnicești, respectiv unitatea. De la începuturi și până astăzi, aceasta a fost și rămâne un aspect extrem de important. Din păcate, unul la care se ajunge greu. O vedem și la nivel instituțional, și la cel al interacțiunii dintre oameni. Și totuși, nu e un fapt imposibil. Dacă la baza comunicării dintre ființe se găsește dragostea și realitățile sunt citite în cheia ei, devine parcă mai ușoară depășirea tuturor obstacolelor. Și dacă Apostolii au reușit, realizând o frumoasă unitate în diversitate și punând în centru învățătura Mântuitorului în detrimentul propriului lor sine, și noi putem s-o facem. Calea nu-i ușoară, dar nici imposibilă. Merită încercat. Îndrăzniți!