Cel ce ascultă este mare înaintea lui Dumnezeu. El Îl imită pe Hristos, Care ne-a dat El Însuși pilda ascultării. Domnul iubește sufletul ascultător și-i dă pacea Lui și atunci totul este bine și sufletul simte dragoste pentru toți. Cel ce ascultă și-a pus toată nădejdea în Dumnezeu și de aceea sufletul său este pururea în Dumnezeu, și Domnul îi dă harul Său și acest har învață sufletul tot binele și-i dă putere asupra sufletului, pentru că e cu el harul Sfântului Duh, care-l păzește de orice păcat, și el se roagă lui Dumnezeu în pace și ușor. Duhul Sfânt iubește sufletul celui ce ascultă și, de aceea, el cunoaște degrabă pe Domnul și primește darul rugăciunii inimii. Cel ce ascultă s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu și, pentru aceasta, îi sunt dăruite libertatea și odihna în Dumnezeu și se roagă cu mintea curată; iar cei mândri și neascultători nu se pot ruga curat chiar dacă se nevoiesc mult. Ei nu știu cum lucrează harul, nici dacă se nevoiesc mult. Ei nu știu cum lucrează harul, nici dacă Domnul le-a iertat păcatele. Dar cel ce ascultă știe limpede că Domnul i-a iertat păcatele, pentru că simte în sufletul său pe Duhul Sfânt.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Edituara Deisis, Sibiu, 2000, p. 167)