„Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şirăstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină. Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns. Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc? Iisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea cel ce M-a predat ţie mai mare păcat are. Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata. Și era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru. Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul. Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit. Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota, Unde L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus. Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a pus deasupra Crucii. Şi era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor! Deci mulţi dintre iudei au citit acest titlu, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Şi era scris: evreieşte, latineşte şi greceşte. Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine. După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete. Şi era acolo un vas plin cu oţet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oţet, l-au dus la gura Lui. Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele. Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă. și cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi.” (Ioan 19, 6-11, 13-20, 25-28, 30-35)

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci e un moment important în calendarul Bisericii, constituind unul dintre praznicele cele mai vechi ale creștinătății. Ea amintește de momentul descoperirii lemnului Sfintei Cruci în vremurile în care, la porunca Sfintei Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, s-a început construirea bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim. Sărbătoarea e situată aproximativ la jumătate de an după Sfintele Paști, când creștinii sunt invitați să își reamintească Patimile Domnului, aceste momente solemne, tragice însă nicicum lipsite de nădejdea Învierii.

Evanghelia rânduită de Biserică a se citi la Sfânta Liturghie din 14 septembrie este un fragment din povestirea Patimilor și răstignirii Domnului, în varianta descrisă de Evanghelistul Ioan. Ca rezumat, avem înainte pe Pilat din Pont și cei ce doreau pe Domnul răstignit și făceau presiuni asupra procuratorului roman, ca să dea o sentință de condamnare la moarte. Pilat refuză inițial, are o discuție cu Domnul, care îl tulbură foarte tare, însă în cele din urmă cedează insistențelor gloatei adunate înaintea lui. Povestirea continuă cu răstignirea descrisă sumar. Lângă cruce se aflau Maica Domnului, câteva mironosițe și însuși Evanghelistul Ioan, căruia Domnul Iisus i-o încredințează pe maica Sa spre grijă. Mai aflăm de setea Domnului și de buretele plin de oțet, după care Domnul spune „s-a săvârșit” și își dă duhul.

Sunt foarte multe amănunte de scos în relief, însă aici ne vom rezuma doar la a medita asupra cuvintelor spuse de însuși Domnul în această Evanghelie. Este vorba despre patru intervenții foarte scurte.

În primul cuvânt al Domnului, rostit ca răspuns lui Pilat, citim următoarele: „nu ai avea nicio putere dacă nu ți s-ar fi dat ție de sus. De aceea cel ce M-a predat ţie mai mare păcat are”. De aici putem reține un amănunt care ne privește pe noi, cei de azi. Puterea omului este întru totul dată de sus, de la Dumnezeu. Fără încuviințarea Sa nu suntem în stare să facem nimic. De aceea e foarte important ca atunci când luăm decizii care nu ne implică numai pe noi înșine, ci afectează și pe cei din jur, să avem grijă ce facem. Altfel, am ajunge ca Pilat care a luat decizii pripite doar pentru a-și salva poziția socială. Pilat are vină mai mică decât acuzatorii Domnului, cum Însuși Iisus spune. Însă chiar dacă simbolic s-a spălat pe mâini, totuși are o vină, lașitatea de a nu rămâne ferm pe poziție, deși știa că înaintea lui se află Cineva fără de vină. La fel, fiecare dintre noi, în orice facem, e bine să ne asumăm răspunderea și nu să fugim de ea.

Al doilea cuvânt rostit de Domnul pe Cruce, se adresează mamei Sale: „femeie, iată fiul tău”, iar apoi lui Ioan, spunându-i „iată mama ta”. Domnul, până și în suferințele cele mai mari, nu ne uită ci ne încredințează pe unii altora. Maica Domnului nu rămâne – ca să spunem așa – „orfană” sau „văduvită” în sensul matern, adică lipsită de fii după ce Domnul își dă duhul, ci are în grijă fii și fiice, întreaga Biserică. Iar Ioan și toți apostolii au grijă de toate persoanele din Biserică, de la cele mai însemnate la cele mai neînsemnate, de la bogați la săraci și de la cei cu familie la orfani și văduve.

Al treilea cuvânt este: „mi-e sete”, la a cărui rostire, Iisus primește un burete înmuiat în apă cu oțet. Domnul are sete nepotolită de a ne chema la El, însă de cele mai multe ori răspunsul nostru este precar. Apa cu oțet este o băutură pe care romanii o beau ca să se răcorească, dar în arșița zilei ea provoacă un chin și mai mare Celui răstignit. Așadar din faptele noastre, sunt unele despre care pretindem că ar fi bune, dar ele nu sunt așa. În acest context e important să luăm seama ce oferim Domnului.

Ultimul cuvânt al lui Iisus pe Cruce este: „s-a săvârșit”. Aceasta poate însemna că s-a sfârșit chinul, dar înțelegem mai degrabă că s-au împlinit toate cele scrise în profeții, adică s-au de-săvârșit. Pilat nu putea să facă nimic dacă nu-i era îngăduit de sus. Chiar și când facem rele, uneori Domnul îngăduie în înțelepciunea Lui cea mare, ca prin unele dintre ele, să aflăm în final mângâiere și învățătură.

Manifestările și cuvintele Domnului în timpul Sfintelor Sale Patimi ne sunt pildă de trezvie în suferință și purtare de grijă pentru toți. Nicicum nu aflăm vreo umbră de ură sau reproș pentru cei care L-au ucis și nici dorință răzbunare. Nu acestea ne-a lăsat Domnul în Evanghelie, ci sfaturi de pace: să fim conștienți că totul este din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, la rândul nostru să ne purtăm grijă unii altora și să avem grijă ce oferim Domnului.