Aspecte introductive

Imaginea care se găsește în centrul parabolei din această duminică este una extrem de complexă. Vorbește despre dragoste și împărtășirea, ori respingerea ei. Domnul se prezintă pe Sine în ipostaza celui care, dorind să-și arate prețuirea față de prietenii săi, organizează o cină mare. Evenimentul social al mesei e unul cu semnificații complexe. Nu doar în creștinism. Și în alte religii, ori în mai toate culturile lumii. Vine să pecetluiască alianțe și soarta unor oameni și popoare, să închege legături, ori să constituie prilejul moșirii unor idei. Este, o formă de manifestare sub chipul reciprocității, a dragostei. Uneori, vine să vorbească și despre stratificarea socială.

Cina

În cazul de față, se regăsește în cea dintâi situație. Hristos ține să arate că e o ipostază a Împărăției. Stăpânul însuși se aseamănă cu cel care a făcut cină mare și a chemat pe mulți. Fiecare dintre ei se scuză. Problema nu rezidă neapărat în refuzul participării. E legată mai degrabă de scuzele penibile pe care și le găsesc cei invitați. Unele ce lasă să se întrevadă de la o poștă refuzul ostentativ. E adevărat că nici gazda nu respectă întru totul protocolul. O cină festivă se anunță din vreme. Astfel, cei chemați au timp să se pregătească. Au răgazul de a se înveșmânta cum se cuvine și eventual aduc și un oarecare dar, dacă sunt oameni cu stare. Dar, chiar și când acest lucru nu se întâmplă, de obicei nu refuzi un prieten drag. Or, din relatare se vede clar că intenția este de a găsi prima scuză care vine în minte, cu scopul de a scăpa de o solicitare sâcâitoare.

Faptul de a fi cumpărat țarină nu aduce cu sine, cu niciun chip imposibilitatea participării la masă. Nici achiziția de bovine. În fond, nu murea lumea, dacă omul își punea iosagul la încercare în ziua următoare. Iar chestiunea cu tânărul însurățel.... Să lăsăm tăcerea să vorbească în locul nostru.

Furia

În acest context, furia e una cât se poate de justificată. Și alegerea, care-i, cel puțin aparent, una pripită: „Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa”. Ea vine, însă, să ilustreze cuvintele Scripturii conform cărora Dumnezeu a ales pe cele nebune ale lumii ca să rușineze pe cele înțelepte. Și să enunțe, ce-i drept, într-o manieră atipică, universalitatea mesajului chemării Mântuitoare.

În loc de concluzii

Actualitatea pericopei de astăzi rezidă în perenitatea chemării. Dumnezeu rămâne permanent în ipostaza celui ce organizează cina. Poate că tocmai de aceea Sfinții Părinți au văzut adesea în acest episod o metaforă euharistică. Căci Cina prin excelență o reprezintă Împărtășirea de prezența reală a lui Hristos. Faptul de a ne regăsi în situația celor care refuză minunatul dar și încă și din pricina unor scuze jalnice, nu ne avantajează de fel. De aceea, să folosim această lectură ca pe un prilej de a ne gândi, mai intens decât o facem de obicei, la cât de onorantă este această invitație și la ce lucru important îl reprezintă pentru noi, faptul de a-i da curs. Nu-i greu. Îndrăzniți!