Dragostea care tămăduiește

Suntem noi măcar cât de puțin asemănători sutașului? Dacă da, cum? Dacă nu, de ce? Să medităm atent la aceasta și folosul va fi unul pe măsură. Îndrăzniți!

Aspecte introductive

Episodul aflat în centrul lecturii evanghelice de astăzi face parte dintr-o adevărată suită de minuni, care vin să vorbească lumii despre puterea Dumnezeului înomenit. Una care nu se manifestă de dragul de a speria, a impune un respect amestecat cu frica, ci pentru a tămădui. Căci Stăpânul își folosește puterea pentru a aduce alinare celor care-I cer acest lucru. Îl vindecă pe leprosul care îndrăznise, la întâlnirea cu Dânsul, să-I ceară acest lucru. Apoi, realizează o altfel de curățire. Una marcată de o întrevedere.

La intrarea în Capernaum, Iisus este întâmpinat de un sutaș. Ofițerul păgân al armatei ocupante e însă diferit de cei ai tagmei sale. Nu vine la El cu emfază, nu e arogant și nu are pretenția de a-I face rău. Dimpotrivă, are o cerere aparte, pe care dorește să o adreseze de la inimă la inimă. Și Domnul e sensibil la astfel de solicitări.

Sluga

„Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit”, îi spune acesta. Nici nu e nevoie de mai mult. Dumnezeu citește printre rânduri. E întruparea intuitivului la superlativ. Și-n plus, vede dincolo de baierele de carne ale inimii. Și e mereu dispus să ajute. Să răspundă pozitiv cererilor bine intenționate. Ca atare, răspunsul e scurt și prompt: „Venind, Îl voi vindeca”.

Sutașul copleșit

Sutașul e de-a dreptul copleșit. Nu se aștepta, de bună seamă, la un răspuns atât de spontan și la o astfel de soluționare grabnică a problemei. Ba mai mult, își dă seama de incompatibilitatea culturală existentă între el și Cel care-i vorbește. A sosi în casa Sa însemna pentru Învățător a se pângări. I-ar fi putut crea invitatului dileme de natură morală, conflicte de conștiință și ar fi contribuit la scăderea reputației Lui în popor. Versat în chestiunile cu relevanță administrativă și culturală, ofițerul roman e precaut. Și totodată smerit. Își dă seama cât de mărunt este în raport cu Cel căruia îi ceruse o nesperată tămăduire. A slugii la care ținea atât de mult.

De aceea, reformulează solicitarea. Într-un mod care să respecte cutumele și într-o formă care să-i dovedească deopotrivă smerenia și credința: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face”. Hristos e surprins de solicitarea lui, în modul cel mai fericit. Îi tămăduiește sluga și-i laudă credința. Ba mai mult, se folosește de acest moment pentru a enunța universalitatea chemării mântuitoare. Arată că, odată cu El, mântuirea nu mai este un apanaj exclusiv al poporului ales, ci toți oamenii de bună credință sunt chemați să se înfrupte din roadele ei. Nu coloritul pielii sau apartenența etnică reprezintă criteriul eliminatoriul, ci textura sufletească.

Fie ție!

Verbul „fie” mai este întâlnit într-un moment important în Scriptură, la Buna Vestire. Atunci, el e rostit de Maică. Acum, el îi aparține Fiului. Atunci, el dă startul erei Mântuirii, aici reprezintă punctul de debut al deschiderii acesteia către întreaga lume. Spre a demonstra că nu e o vorbă goală, care ar putea fi altminteri rostită cu multă ușurință, Evanghelistul mărturisește că s-au și împlinit toate de îndată.

Aspecte conclusive

Dacă în ipostaza slugii bolnave ne regăsim, într-un moment sau altul al vieții, aproape fiecare dintre noi, în cea a sutașului – parcă tot mai puțini și tot mai rar. Bonomia și generozitatea au devenit trăsături din ce în ce mai rar întâlnite în societatea contemporană, iar despre altruism, ce să mai zicem... Acesta din urmă e cel care-l definește pe ofițerul roman și face ca Domnul să-i laude credința. În plus, îl reliefează drept un Om cu „O” mare. Căci doar cel care îl poate pune pe aproapele pe primul plan, neglijându-se pe sine, e cu adevărat vrednic de acest titlu. Sutașul a fost. Statutul militar și faptul de a fi păgân nu-l dezumanizaseră. Dimpotrivă, chiar l-au făcut mai responsabil. Într-o societate marcată parcă tot mai puternic de insensibilitate la durerea celuilalt și de tentative de a o ascunde sau neglija, ar trebui parcă aduse mai des în atenție modele sociale ca al său. Nici credința lui nu ar fi una neglijabilă, dată fiind penuria de vocații mistice genuine și rolul pe care l-ar putea juca ea în regenerarea acestui aspect al vieții creștine. Suntem noi măcar cât de puțin asemănători sutașului? Dacă da, cum? Dacă nu, de ce? Să medităm atent la aceasta și folosul va fi unul pe măsură. Îndrăzniți!

De la același autor

Ultimele din categorie