Însoţirea matrimonială constituie cea mai apropiată unire posibilă dintre un bărbat şi o femeie, hărăzită atât procreării şi creşterii copiilor, cât şi orientării spre castitate a poftei trupeşti. De asemenea, ea este „un port sigur” care îi ajută pe soţi să înfrunte luptele şi vicisitudinile vieţii şi să se dezvolte pe deplin ca fiinţe iubitoare. Adresându-se soţilor, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Soţia ta îţi este şi port, şi leac puternic tămăduitor care să-ţi umple inima de bucurie”. Iar în Comentariu la Evanghelia după Ioan, Omilia 19, detaliază: „La început, Dumnezeu, creându-l pe om, nu l-a lăsat singur, ci i-a dat femeia pentru a-i fi ajutor şi însoţitoarea sa, ştiind că din această însoţire va ieşi un bine mare”. Acest bine este atât trupesc, cât şi duhovnicesc. Spre pildă, în Omiliile la Facere, citim:

„Nici una din grijile acestei vieţi nu va reuşi să-i mai tulbure pe cei care sunt astfel însoţiţi, nici să le submineze mulţumirea. Vedeţi, acolo unde există armonie şi pace şi legătura dragostei între soţi, toate lucrurile sunt bune, şi cuplul va fi în siguranţă în faţa oricărui vicleşug, fiind la adăpost, protejați de o fortificaţie minunată, anume, armonia dintre ei în faţa lui Dumnezeu. Aceasta îi face mai tari decât oţelul, mai puternici decât fierul, şi le este mai de folos cu mult mai mult decât orice altă avere şi prosperitate; îndreptându-i spre slava cea de Sus, le câştigă în același timp favoarea Domnului într-o mare şi generoasă măsură”.

(David C. Ford, Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, traducere din limba engleză de Luminiţa Irina Niculescu, Editura Sophia, Bucureşti, 2004, pp. 120-121)