Dragostea este binevoitoare (I Cor. 13, 4).

Sfântul Tihon lămureşte astfel această importantă însuşire a dragostei: „Adevăratul creştin, cuprins de dragoste, văzând nenorocirea aproapelui său, nu ar putea să nu compătimească din inimă pe cel ce suferă, pentru că plânge cu cei ce plâng. Dacă îl vede gol, îl îmbracă pe el; dacă îl vede flămând, îl hrăneşte; dacă-l vede străin, îl primeşte în casa sa. Nu spune: «Ce mă priveşte pe mine nevoia lui?», ci cu cel sărac el însuşi sărăceşte, împarte pe jumătate cu celălalt fericirea şi nefericirea, fără să se cruţe, când e nevoie să ajute".

Un foarte bun preot îşi iubea din suflet enoriaşii. Era plin de bunătate către fiecare dintre ei. Preoteasa lui a început însă să-l pizmuiască şi să se umple de indignare. În ciuda acestui fapt, el şi mai mult s-a apropiat de fiii lui duhovniceşti, aşa că în toate zilele se afla printre cei suferinzi, bolnavi şi singuri. Iar seara, întorcându-se acasă, auzea de la soţia lui necontenite reproşuri: „Tu n-ai casă! Nu ai femeie, familie, ca să-i întrebi cum trăiesc şi ca să te îngrijeşti de ei! Toate puterile tale le foloseşti în scopul altora. De ce mai sunt eu soţia ta? Doar ca să mă dispreţuieşti?... Nu, nu pot să mai suport mai mult decât atât!"

Iar el îi răspundea: „Nu trebuie să judeci aşa! Nu mânia pe Dumnezeu! Cum să nu te iubesc eu pe tine? Şi cum să nu-mi iubesc familia? Însă pot eu, oare, să-i las fără de ajutor şi fără sfat pe aceia pe care Dumnezeu mi i-a încredinţat? Diavolul, iacătă, tocmai una ca aceasta aşteaptă. El umblă ca un leu, căutând să-i înghită... (I Petru 5, 8). Ce voi răspunde înaintea Domnului pentru fiii mei duhovniceşti dacă ei vor pieri? Milă îmi este de fiecare dintre ei. Însă şi sufletul tău îmi este drag, îmi este foarte drag! De aceea te rog: nu păcătui! Nu cârti! Dimpotrivă, ajută-mă, ca să primim amândoi cununi de la Dumnezeu!"

Astfel, cu bunătate şi dragoste, preotul îi vorbea ei în fiecare seară, până ce, în cele din urmă, i-a câştigat pe deplin sufletul. La început, ea s-a învoit să conducă micul cor al bisericii, deoarece avea o deosebită ureche muzicală, iar mai târziu a ajuns până acolo, încât a devenit o adevărată maică duhovnicească pentru femeile şi copiii din parohie, contribuind cu sfaturi folositoare şi cu ajutor vădit la mântuirea lor sufletească.

Dacă acest preot nu ar fi avut dragoste şi bunăvoinţă, nu ar fi secerat aceste rezultate duhovniceşti.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Dragostea - tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, Bucureşti, p. 71)