Domnul a zis în Evanghelie că El a venit să arunce focul dragostei pe pământul inimii noastre şi că mult doreşte ca acest foc să fie aprins cât mai repede (vezi Lc.12,49). Dragostea pentru Dumnezeu nu are măsură, după cum Dumnezeu, Cel iubit, este nemărginit şi fără de hotar. Dar dragostea pentru aproapele trebuie să aibă măsură şi hotar. Dacă nu o vei ţine în hotarele cuvenite, ea poate să te îndepărteze de la dragostea pentru Dumnezeu, să-ţi aducă mare pagubă şi să te ducă la pierzare. Cu adevărat trebuie să-ţi iubeşti aproapele, dar în aşa fel încât să nu-ţi pricinuieşti rău prin aceasta. Fă-ţi toate lucrurile în simplitate şi sfinţenie, neavând în vedere nimic altceva, decât să fii bineplăcut lui Dumnezeu, iar aceasta te va păzi pe tine de orice pas greşit în privinţa faptelor dragostei pentru cei de aproape.

În aceste fapte cel mai important este să ajuţi la mântuirea celor de aproape. Dar aici adeseori se amestecă râvna nechibzuită, care nu aduce nimic altceva decât pagubă celor de aproape şi ţie însuţi. Dă pildă de credinţă sinceră şi viaţă plăcută lui Dumnezeu şi vei fi bună mireasmă a lui Hristos, asemenea apostolilor, atrăgându-i pe toţi spre a-I urma Lui. Dar nu-i plictisi pe toţi de-a valma cu cuvintele tale, căci prin aceasta nu vei reusi decât să îţi pierzi pacea atât cu cei din jur, cât şi singur cu tine însuţi. Să ai râvnă aprinsă şi dorinţă tare ca toţi să cunoască adevărul tot atât de desăvârşit pe cât îl cunoşti şi tu, şi să fie îmbătaţi cu acest vin pe care Dumnezeu l-a făgăduit şi pe care El îl dă acum tuturor fără de preţ  (Is. 55, 1); o astfel de sete pentru mântuirea aproapelui să ai întotdeauna. Dar se cuvine ca ea să izvorască din dragostea de Dumnezeu şi nu din râvnă nechibzuită.

(Războiul nevăzut, Ediţia Sfântului Teofan Zăvărâtul, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 267-268)