Părintele Varsanufie s-a adresat lui Nikolai:

- Iată şi dumneavoastră, Nikolai Mitrofanovici, care trăiţi aici, dacă Dumnezeu vă va învrednici de o astfel de milostivire, peste vreo doi-trei ani, veţi vedea ce fericire este viaţa călugărească. Aici timpul trece atât de repede... Eu am întrebat un călugăr, care trăise cincizeci de ani în mănăstire: «Vi s-a părut îndelungat timpul petrecut aici?»

- Nu, a răspuns el, mie mi se pare că am trăit aici cincizeci de zile, iar nu cincizeci de ani.

Părintele Varsanufie a vorbit încă mult şi îţi era bine să-l asculţi, aşa cum vorbise el cu o oarecare sublimare a duhului. La fiecare cuvânt sufletul răspundea. La sfârşitul discuţiei el i-a povăţuit pe noii fraţi să nu primească pe nimeni în chilie fără rugăciune, ei înşişi intrând în chiliile lor să facă patru închinăciuni cu rugăciune şi întâmpinând pe fraţi să se plece primii, să se obişnuiască cu rugăciunea lui Iisus, să citească acele cărţi pe care părintele Varsanufie le va recomanda... A mai amintit de adormitul Stareţ Anatolie şi de felul cum îl povăţuia atunci pe fratele Pavel...

„El a rămas să se roage pentru amândoi, încheie însemnările sale Nikolai, noi, de asemenea, ne-am rugat. Apoi ne-a binecuvântat şi am plecat. Mare şi sfânt Stareţ! Venind la chilie m-am rugat pentru ca Milostivul Dumnezeu să adauge zilele vieţii părintelui Varsanufie şi învăţăturile lui să ne pună pe picioare şi să ne întărească aşa cum s-a rugat şi părintele pentru aceasta. Mântuieşte-l şi îl miluieşte, Doamne! Pentru prima oară vedeam un asemenea om. Niciodată nu am auzit asemenea cuvinte, ca la părintele.” 

(Sfântul Varsanufie, Starețul Varsanufie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 128)