Text și context 

Predica de pe munte e urmată de o serie de minuni. După ce tămăduiește un lepros care Îi iese în cale, Învățătorul Se îndreaptă spre Capernaum. Aici e întâmpinat de un ofițer al armatei ocupante: un sutaș roman. Relatări paralele vin să arate că și reprezentanții evreilor vor interveni în favoarea lui. Îi ajutase la construirea sinagogii. Era un om deschis la minte și la suflet, precum se va vedea. Dorința lui nu era una egoistă. Orizontul lui depășea zări imediate. Cererea pe care el o avea era destinată slugii sale. Omul care-l ajuta să rezolve treburile casnice. 

Hristos și vindecarea

Știm cu toții cât ne doare suferința unui prieten drag. Ori cea a unui copil. Ne putem imagina că starea pe care o simțea acest om pentru cel care-l ajutase în decursul anilor era una similară. Că, deși trăia într-o societate în care exista încă sclavagismul, pentru el, omul acela nu era o simplă slugă. Era de-al casei. Parte din familie. Ceea ce simțea sutașul pentru el putea fi mai degrabă clasat în sfera afecțiunii și a respectului, decât în cea a relației suveran-vasal. 

Întrucât solicitarea lui e sinceră, Domnul răspunde prompt și imediat: „Venind, îl voi vindeca”. Răspunsul îl bucură și-l sperie deopotrivă pe cel căruia îi era adresat. Motivul e simplu. Îl deducem, logic, din faptul că fusese recomandat de evreii locului. Ca unul care-i ajutase. Ca atare, era la curent cu Legea lor. Cunoștea obiceiurile și nu voia cu niciun chip să le strice. A intra în casa unui păgân însemna a te spurca. Dacă Hristos ar fi sfidat cutuma, acest lucru i-ar fi adus critici. Ca atare, politicos, omul răspunde: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face”.

Iisus înțelege deopotrivă mesajul, subtilitatea lui și motivația. În același timp, vede că, în cazul ofițerului roman, e dublat de o credință sinceră. Ca atare, ține să remarce acest lucru: „Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă”. Ba, mai mult, Se folosește de prilej spre a arăta că mesajul pe care El îl transmite va depăși cu mult granițele țărișoarei în care a fost El propovăduit. Că întreaga lume e chemată la mântuire. În vreme ce mulți dintre cei care se pretindeau a fi mântuiți din oficiu nu vor beneficia de acest privilegiu. 

Scurta cuvântare e urmată, desigur, de vindecarea slujitorului demnitarului roman. Una confirmată de către Evanghelist. 

În loc de concluzii

În ipostaza sutașului suntem chemați să ne regăsim și noi. Când? De fiecare dată când cineva care ne e drag suferă. Atunci când oameni la care ținem se găsesc întru ne putință. Ce trebuie să facem? Să-i aducem în fața lui Dumnezeu. Acesta e lucrul cel mai important. Nu de puține ori, ne străduim să facem totul spre a le sta alături. E un gând bun acesta. Și, totuși. Esențialul e să îi aducem în fața Divinului. În rugăciune. Să așternem suferința lor la poalele Crucii lui Hristos. Astfel, vom contribui cu siguranță la vindecarea lor. Or, dacă acest lucru nu se va întâmpla, va surveni, cu siguranță, o ușurare. Și mai e un aspect care nu trebuie neglijat. Limba cu care inima vorbește cu Dumnezeu e dragostea. Niciun alt instrument ori organ al corpului nostru nu va reuși să comunice cu El atât de direct și eficient. Îndrăzniți!