Drama lui Faust şi calea pocăinţei adevărate

Drama lui Faust, savantul care şi-a vândut sufletul diavolului pentru a căpăta tinereţea, deja intrată în tezaurul universal, are la origine o poveste populară medievală din spațiul european. Ea a fost receptată de mai mulţi scriitori de-a lungul timpului, însă celebritatea i se datorează mai ales lui Johann Wolfgang Goethe, care a prelucrat acest motiv în piesa de teatru omonimă, pe la începutul secolului al XIX-lea.

Drama lui Faust, savantul care şi-a vândut sufletul diavolului pentru a căpăta tinereţea, deja intrată în tezaurul universal, are la origine o poveste populară medievală din spațiul european. Ea a fost receptată de mai mulţi scriitori de-a lungul timpului, însă celebritatea i se datorează mai ales lui Johann Wolfgang Goethe, care a prelucrat acest motiv în piesa de teatru omonimă, pe la începutul secolului al XIX-lea. În varianta sa, doctorul Faust, aflându-se odată într-un moment de plictiseală şi deznădejde, îşi vinde sufletul diavolului, care îi promite puteri magice cu ajutorul cărora obţine cunoaşterea şi poate stăpâni lumea. Cel rău, numit aici Mefisto, îl ajută să seducă o fată inocentă pe nume Margareta (Gretchen), a cărei viaţă este distrusă. Totuşi, ea moşteneşte raiul, datorită neprihănirii ei. La sfârşitul unui anumit număr de ani, potrivit contractului, savantul urmează să meargă pentru vecie în iad. Dar în ultimul moment este mântuit şi el de Dumnezeu, la rugăciunile acelei fecioare. În alte variante, Faust nu are însă parte de iertare.

Legenda lui Faust pare să fie însă mult mai veche şi a fost cunoscută și de creștinii răsăriteni. Citind buchetul de rugăciuni intitulat „Al doilea Paraclis al Maicii Domnului“, oricine va face o asociere între această legendă şi un imn din cântarea a patra: „Zapisul boierului celui ce scrisese cu sângele său l-ai scos din mâna diavolului cu puterea ta cea atotstăpânitoare“.

Imnul de mai sus, închinat Preasfintei Fecioare, face referire la o întâmplare miraculoasă petrecută la sfârșitul Antichității sau la începutul Evului Mediu. În secolul al XIII-lea, cărturarul benedictin francez Gautier de Coincy scria o carte intitulată „Les miracles de la Sainte Vierge“ (Minunile Maicii Domnului), făcând la un moment dat referire la salvarea de către Preacurata Maică a unui negustor sau econom numit Teofil. Acesta și-a cheltuit toată averea asemenea fiului risipitor din pildă şi, deposedat de statutul său social a ajuns la sărăcie. La un moment dat s-a întâlnit cu diavolul, îmbrăcat în haine de soldat. Vrăjmaşul i-a promis dobândirea de noi averi, dacă va semna un contract folosind drept cerneală propriul său sânge, vânzându-şi astfel sufletul. Cel aflat la ananghie a acceptat și, pentru o vreme, și-a recăpătat viaţa de dinainte. Numai că deseori, trecând prin faţa unei biserici şi văzând înăuntru icoana Maicii Domnului, îşi amintea de groaznicul păcat săvârşit şi plângea. Atunci diavolul îl lovea cu un toiag şi îi amintea de înţelegerea făcută, poruncindu-i să îşi întoarcă faţa de la biserică şi de la icoana Sfintei Fecioare. Totuşi, după o bună vreme, bogatul a văzut uşile bisericii larg deschise şi a fugit înăuntrul ei, căzând în faţa icoanei Maicii Domnului şi implorând cu lacrimi şi cu pocăinţă adâncă să fie scăpat de cel rău. Diavolul, neputând intra în biserică, îl ameninţa de afară pe Teofil că oricum are contractul şi la Judecata cea din urmă i-L va arăta Domnului, aşa că omul nu va putea nicidecum să scape. Dar bogatul, plângând, a rămas mai departe în faţa icoanei, rugând-o stăruitor pe Maica Domnului să îl ierte. Deşi Preacurata i-a reproşat că s-a lepădat, păcătosul se ruga în continuare, spunând că Hristos a venit în lume să îi mântuiască pe cei pierduţi. Rugăciunea lui este inclusă într-o formă uşor modificată în finalul paraclisului şi merită amintită: „Deşi fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totuşi tâlharii şi desfrânaţii, pe care Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit şi i-a miluit, îmi dau îndrăznire, şi cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis uşa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească dar şi pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul Tău? Milostiveşte-te deci şi spre mine, Doamna mea, că poţi toate câte le voieşti, iar pe cele ce le ceri de la Fiul Tău le şi iau fără îndoială, deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare creştinilor…“.

În final, păcătosul a fost iertat, ba în mod miraculos Maica Domnului i-a dat înapoi zapisul, contractul semnat cu sânge, aşa încât omul a scăpat de condamnarea la care mai înainte el însuși se supusese. Potrivit tradiției, Teofil a ajuns mai târziu preot și într-un final episcop de Adana, în Asia Mică, fiind pomenit de Biserica din Occident la 4 februarie sub numele de Sfântul Teofil cel pocăit. Această întâmplare a fost povestită prima data de ucenicul său, Eutihian, însă istorioara s-a păstrat numai în variante latine, fiind în cele din urmă inclusă de monahul benedictin amintit mai sus, în antologia de minuni ale Maicii Domnului.

Oricine are în faţă drama acestui Faust pocăit îşi poate da seama de o mare eroare căreia deseori oamenii îi cad pradă, fie azi, fie după cum se pare, și în alte epoci. Nu toți își vând sufletul diavolului într-o asemenea manieră dramatică. Dar există unii care îşi argumentează viciile spunând că oricum sunt prea păcătoşi, oricum tot în iad vor merge, aşa că pot trăi şi pe mai departe făcând fapte rele. În realitate, este o damnare sau un autoblestem lipsa dorinţei de pocăinţă, nu păcătoşenia. Toate rugăciunile dinaintea primirii Sfintei Împărtăşanii accentuează faptul că nimeni nu e vrednic să-L primească pe Domnul şi doar mila dumnezeiască este aceea care ne mântuieşte. Ba, în plus, mai avem şi pe sfinţi, care se roagă pentru noi înaintea Domnului. Nu există păcat care să nu se ierte, dacă există pocăinţă, adică dorință de îndreptare. Tocmai de aceea, dintre cei doi tâlhari răstigniţi împreună cu Domnul, cel lipsit de inimă chiar şi în ceasul morţii şi-a pierdut sufletul, în timp ce al doilea, numit potrivit tradiţiei Dismas, implorând mila Domnului și pocăindu-se a intrat împreună cu Hristos în Rai.

De la același autor

Ultimele din categorie