În vremea aceea a intrat Iisus în casa uneia dintre căpeteniile fariseilor, în zi de sâmbătă, ca să mănânce, și ei îl pândeau. Și, iată, un om bolnav de hidropică era înaintea Lui. Și, răspunzând, Iisus a zis către învățătorii de Lege și către farisei, spunând: Cuvine-se a vindeca sâmbăta ori nu? Ei însă au tăcut. Și luându-l, l-a vindecat și i-a dat drumul. Și către ei a zis: Care dintre voi, de-i va cădea fiul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei? Și n-au putut să-I răspundă la aceasta. Apoi, luând seama cum își alegeau la masă cele dintâi locuri, a spus celor chemați o pildă, zicând către ei: Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te așeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine și, venind cel care te-a chemat pe tine și pe el, să-ți zică: Dă acestuia locul. Și atunci cu rușine te vei duce să te așezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci tu, când vei fi chemat, mergând așază-te în cel din urmă loc, ca, atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ți zică: Prietene, mută-te mai sus. Atunci vei avea cinste în fața tuturor celor care vor ședea împreună cu tine. Căci oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța. (Luca 14, 1-11) (Sâmbătă în săptămâna a 30-a după Rusalii)

Sunt mai multe minuni săvârșite de Domnul în zi de sabat, mai precis vindecări, interpretate de către următorii stricți ai legii iudaice drept „abateri de la lege”. În duminica a 27-a după Rusalii, Evanghelia zilei surprinde cum anume a vindecat Iisus o femeie gârbovă, care de optsprezece ani nu se putea îndrepta. Nici vindecarea bolnavului de idropică, pomenit aici, nu a scăpat netaxată de extremiștii religioși. Idropica e o boală foarte grea, în termeni moderni fiind vorba pare-se de edemul generalizat. Corpul nu mai elimină apa și astfel omul bolnav, din pricina dimensiunilor neobișnuite pe care le ia, nici nu se mai poate îmbrăca obișnuit, ca să nu mai amintim de durerile trupești, de dificultățile de deplasare, dar mai ales de durerea sufletească, pentru că oamenii din jur îl judecă pentru că e gras și îl judecă de exemplu că nu se abține de la mâncat. Așadar, idropica nu doare numai fizic, ci și sufletește, suferința venind de la răutatea celor din jur. În cazul de față aceasta se manifestă nu doar prin judecata pentru hidoșenia nedorită, ci și prin refuzul de către alții a dreptului celui bolnav la vindecare.

Fariseii chiar Îl întrebaseră pe Iisus, înainte de vindecarea propriu-zisă, dacă e legiuit să vindeci sâmbăta. Cu alte cuvinte, procesul vindecării ar fi fost pentru ei o muncă la fel ca oricare alta și de aceea ar fi interzisă în ziua odihnei, ca mare păcat. Auzind întrebarea fariseilor, Iisus nici măcar nu le răspunde. Ci îl ia pe bolnav, îl vindecă și îi dă drumul. Abia după aceea le dă o replică pe măsură, ca să îi rușineze. Apelând la un exemplu casnic, spune că și un animal se dezleagă de la iesle și e adus la uluc să bea apă în zi de sărbătoare, așadar, tehnic vorbind, încălcarea sabatului are loc și făcând o treabă obișnuită. Dar oamenii care se îmbolnăvesc se cuvine să fie tratați de sabat. Să ne închipuim cum ar arăta lumea de azi, dacă deodată doctorii ar spune că spitalele sunt închise duminica, nimeni nu mai primește tratament, chiar dacă e vorba de un pericol de moarte. Ce s-ar întâmpla dacă pompierii ar spune că ei nu sting incendii duminica, iar preoții vor spune că ei nu împărtășesc pe cei aflați pe patul de moarte lunea, fiindcă e ziua lor liberă după o duminică încărcată. Așadar, e clară logica la care apelează Mântuitorul și ce înseamnă faptul că nu omul e făcut să respecte sabatul sau la noi duminica, ci invers. Tot la fel și sărbătoarea, chiar Crăciun, Paști sau orice zi ar fi, nu e un motiv de a lipsi de la ajutorul nostru pe cel în mare necaz. 

În cea de-a doua parte a Evangheliei, Luca relatează cum Iisus Se află la o masă, invitat printre alții, privind cum anumite persoane se îngrămădesc să ocupe locurile din față. Atunci îi învață pe cei care vor să audă că e mai bine să se așeze în spate, ca nu cumva venind gazda să dea locul de cinste unui oaspete mai important, iar pe cel așezat în față să îl trimită, cu rușine, mai în spate. Această întâmplare ne poate însă duce cu gândul și la extrema cealaltă, probabil un obicei învățat la școală, anume acela de a ocupa scaunele din spate la o masă, la un spectacol, la o manifestație, ba chiar în biserică. Din păcate, această atitudine se manifestă adesea nu din smerenia că ar fi alții mai importanți, ci din dorința sustragerii dintr-o poziție susceptibilă de a produce responsabilități. Ce susține Domnul Iisus prin pilda de față nu este neapărat ocuparea locului cel mai de pe urmă. Smerenia nu înseamnă a te plasa cât mai jos ori cât mai în spate, ci a ști care îți este locul și a ți-l asuma. Cum ar arăta o personalitate, de exemplu un primar sau o față bisericească, atunci când mimând smerenia, s-ar așeza pe cel din urmă loc? Ar greși nu pentru că se smerește, poate chiar sincer, ci pentru că îi pune în dificultate pe ceilalți oameni, care astfel nu își mai cunosc locul, statutul. S-ar crea un haos și s-ar genera, cu timpul, o lipsă cronică de ordine peste tot. Smerenia înseamnă asumarea poziției, oriunde ne-am afla și a nu fugi de responsabilitatea în care am fost așezați. Uneori smerenie poate să fie tocmai obligația, împotriva voinței proprii, de a sta în față și a reprezenta o poziție, o stare. Mai este de menționat încă un lucru, anume acela că, dacă ni se cere să oferim locul, nu trebuie să ne ținem din răsputeri de el. Fiindcă funcțiile pot fi trecătoare, însă smerenia constă tocmai în a accepta și altceva, dacă ni se cere în mod expres.