Odată cu sfârșitul mărturisirii și rostirea rugăciunii de dezlegare nu ia sfârșit și legătura duhovnicului cu penitentul, ci dimpotrivă, această legătură care a luat ființă se continuă și se consolidează. Din acest moment, preotul îi este părinte duhovnicesc ucenicului și are datoria de a-l crește duhovnicește și de a se ruga permanent pentru evoluția lui duhovnicească. Duhovnicul îl poartă cu sine și răspunde pentru el în fața lui Dumnezeu, atât timp cât omul se mărturisește la el.

Sfaturile pe care duhovnicul le dă penitentului se adaugă pe măsură ce ucenicul crește duhovnicește. Mărturisirea îl eliberează pe cel ținut de păcat, face din robul păcatului fiul libertății, iar sfaturile care i se dau au rolul de a-l ține pe cel ce s-a mărturisit în această stare de libertate și, implicit, în comuniune cu Dumnezeu.

Există credincioși care, apăsați de povara unor păcate, îl caută pe preot pentru a se mărturisi, după aceea însă evită întâlnirile cu preotul din cauza rușinii. Trebuie precizat faptul că preotul nu păstrează imaginea celui ce a păcătuit, ci a celui ce s-a mărturisit și s-a îndreptat. Față de aceștia, preotul trebuie să arate mai multă purtare de grijă, mai multă apropiere și chiar mai multă afecțiune. El poate să facă dovada că-și poate aminti orice, numai păcatele care i-au fost mărturisite, nu.

În preotul duhovnic, ucenicul nu trebuie să vadă doar pe cel ce predică, pe cel ce mustră, ci și pe cel ce iubește. Duhovnicul este cel ce iubește cu iubirea lui Hristos. Dacă fiul duhovnicesc poartă cu sine chipul moral al părintelui sufletesc, acesta din urmă poartă cu sine neputințele celui dintâi. Duhovnicul nu este un depozit de iertare care se administrează fără discernământ. Din iubire duhovnicul iartă, dacă aceasta zidește și tot din iubire leagă, nu iartă, tot pentru a zidi.

Duhovnicul trebuie să fie primul prieten al fiului duhovnicesc. Lucrarea preotului asupra ucenicului după mărturisire este începutul pregătirii acestuia din urmă pentru o nouă mărturisire. Duhovnicul este medicul sufletesc cel ce cunoaște bolile ucenicilor săi, evoluția lor duhovnicească, râvna lor și dorința statornică de îndreptare.

(Pr. Prof. Dr. Viorel Sava, Taina Mărturisirii în riturile liturgice actuale, Editura Trinitas, 2004, pp. 124-128)