Duhovnicul - tratament pentru tămăduirea sufletului
Trebuie să căutăm un mare doctor al sufletului, precum avem obiceiul — şi este foarte bun — de a căuta pentru tămăduirea trupului pe cel mai bun doctor sau chirurg.
Trebuie să căutăm un mare doctor al sufletului, precum avem obiceiul — şi este foarte bun — de a căuta pentru tămăduirea trupului pe cel mai bun doctor sau chirurg. Aşadar, pentru tămăduirea sufletului nostru este absolut necesar ca să avem ales, din primăvara vieţii, pe cel mai bun duhovnic. Sigur că este de aşteptat ca toţi preoţii să fie cei mai buni duhovnici, cei mai iscusiţi părinţi, cei mai mari psihologi cu bogate cunoştinţe de biologie, sociologie, teologie şi canoane, o întreagă înţelepciune biblică şi cunoaştere a Sfinţilor Părinţi. Ce să mai spunem despre darul deosebirii duhurilor şi dreapta socotinţă, adică o măsură cuminte în toată această sensibilă lucrare ca fiind cea mai anevoioasă pentru că se lucrează cu sufletul omului, aşa cum, dealtfel se ştie cu prisosinţă aproape de fiecare dintre noi!
(PS Calinic Argatu, episcop al Argeşului şi Muscelului, Veşnicia de zi cu zi, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2006, p. 103)