Dumnezeu ne rabdă
Astăzi Dumnezeu rabdă situaţia existentă. Rabdă, rabdă, pentru ca răul să fie fără putinţă de a se justifica.
Astăzi Dumnezeu rabdă situaţia existentă. Rabdă, rabdă, pentru ca răul să fie fără putinţă de a se justifica. Sunt cazuri când Dumnezeu intervine direct şi imediat, în timp ce în alte cazuri aşteaptă nu dă imediat rezolvarea ci aşteaptă de la oameni răbdarea, rugăciunea şi nevoinţa lor. Câtă nobleţe are Dumnezeu! Câţi nu a omorât unul în război şi încă mai trăieşte. Dar Dumnezeu îi va spune în cealaltă viaţă „Te-am lăsat să trăieşti mai mult chiar şi decât cei buni". Unul ca acesta nu va avea circumstanţe atenuante.
- Părinte, de ce unii dintr-acest fel de oameni nu mor, deşi sunt foarte grav bolnavi?
- Se vede că au păcate grele, de aceea nu mor. Dumnezeu aşteaptă ca să se pocăiască.
- Dar cu cei din jurul lor, pe care îi chinuie, ce se va întâmpla?
- Cei care sunt chinuiţi de aceia, pentru că sunt nevinovaţi, vor fi răsplătiţi. Iar cei ce sunt vinovaţi se curățesc.
- Părinte, ce înseamnă: Iar oamenii vicleni şi amăgitori vor spori spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi (II Tim. 3, 13)?
- Vezi, există oameni care au un egoism mic şi Dumnezeu le dă o palmă să meargă mai jos. Alţii au mai mult egoism şi Dumnezeu le dă o palmă şi se duc şi mai jos. Însă pe cei ce au mândrie luciferică Dumnezeu îi lasă. Se poate vedea că fac pricopseală, dar ce pricopseală este aceasta? Pricopseală neagră. Şi după aceea nu cad în mod simplu jos, ci cad direct în prăpastie. Dumnezeu să ne păzească!
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 53-54)
De la mulțumirea de sine, la dăruirea de sine – o schimbare de perspectivă
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro