În lumea aceasta păcatul este din ce în ce mai mare, e tot mai general. În mod sistematic și copleșitor, lumea de astăzi încearcă să spună că păcatul nu există, că totul ne este îngăduit. Moraliștii care sunt credincioși spun: „Dumnezeu, Care ne-a făcut pe toți, ne iubește, căci noi suntem fiii lui Dumnezeu. Fie că suntem buni sau suntem răi, El ne iubește! Păcat nu există!”. Cei care nu sunt creștini spun: „De ce să te omori cu rugăciunea, cu postul, cu spovedania și altele, că tot acolo mergi!”. Și nu e adevărat.

În viața aceasta din afara Bisericii suntem atacați de o serie întreagă de argumente lumești. Nu vreau să spun că cineva anume ne agresează, ci că ne sună mereu în urechi informațiile acestea... Ne sună în urechi până când ajungem să vorbim ca ei, să gândim ca ei! Pentru ca până la urmă să crezi că toleranța totală față de păcat este bună, că Dumnezeu ne-a făcut pe toți fiii Săi, că poți să fii păcătos, ori să fii sfânt, tot acolo mergi... Nu e adevărat! Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat chipul Său și puterea de asemănare, adică să lucrăm pentru Dumnezeu încât să dobândim asemănarea cu El. Ne-a dat răsplătirile bune și ne-a dat și pedepse pentru păcatele noastre. În fața lui Dumnezeu păcatul este păcat și virtutea este virtute. Nu ca în fața oamenilor.

(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediție îngrijită la Mănăstirea Diaconești, Editura Bonifaciu, 2009, pp. 97-98)