Când sufletul e plin, dar viața e pustie

Nu vă neliniștiți; continuați să vă îmbunătățiți la fel ca înainte, lucrați pe cât vă stă în putere prin rugăciunea către Domnul Iisus Hristos. Să nu fiți zgârciți cu nimeni în dăruirea dragostei dumneavoastră ‒ de lucrul acesta este neapărată nevoie pe calea spre Cel ce este Însuși dragoste și Tot dragoste.

Uneori, nu puteți găsi lămurire pentru starea pe care o încercați: sufletul vă e plin, dar viața vă e pustie. Această contradicție se poate explica foarte simplu ‒ prin simțământul și dorința puternică, năzuința deplină de a-L dobândi pe Domnul, în calea cărora se pun deșertăciunile, trupul, robia simțurilor, lipsurile dragostei către Domnul, adica lipsa lucrurilor pe care le cere El, prin care El Se proslăvește în fiii Săi, prin care ucenicii Lui se deosebesc de ceilalți, și așa mai departe.

Pe scurt, deocamdată, încă aveți mai multă dorință și năzuință decât dragoste lucrătoare, mai multă hotărâre decât fapte ‒ sufletul este plin, însă viața este pustie.

Această explicație nu vrea deloc să micșoreze ostenelile dumneavoastră, ci doar arată deosebirea între un lucru și altul. Nu vă neliniștiți; continuați să vă îmbunătățiți la fel ca înainte, lucrați pe cât vă stă în putere prin rugăciunea către Domnul Iisus Hristos. Să nu fiți zgârciți cu nimeni în dăruirea dragostei dumneavoastră ‒ de lucrul acesta este neapărată nevoie pe calea spre Cel ce este Însuși dragoste și Tot dragoste.

(Sfântul Inochentie al Penzei, Viața care duce la Cer, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2012, pp. 85-86)

De la același autor

Ultimele din categorie