Suferința celorlalți este și a noastră
Dacă popoarele Europei ar fi mai luminate, ele ar introduce doliu de stat şi naţional pentru orice război de pe orice parte a globului. Poate că veţi râde cu poftă de ceea ce vă scriu. Şi Pilat ar fi râs. Ştiu însă că Hristos nu ar fi râs.
Trebuie să recunosc: m-a uimit interpretarea dvs. la actualul război dintre chinezi şi japonezi. Spuneţi: „A fost abătut pericolul războiului de la Europa. Războiul a fost mutat de cealaltă parte a pământului, acolo unde este noapte când la noi e ziuă”. Şi dvs., jubilând, preziceţi pace Europei.
Oare puteţi gusta dulceaţa păcii atunci când auziţi că e război între oameni într-un colţ al lumii, oricare ar fi acesta? Oare vă priesc mâncarea şi băutura, şi distracţiile şi cinematograful, atunci când zburaţi cu gândul pe câmpiile Manciuriei şi priviţi oamenii degeraţi, însângeraţi, flămânzi, deveniţi fiare, ce sunt urmaşii aceluiaşi strămoş din care se trage poporul dvs. şi dvs. înşivă? Ascultaţi în fiecare seară ce vă trăncăne radioul în urechi, şi credeţi că aşa veţi deveni mai înţelept! Cel mai important lucru pe care ar putea să vi-l comunice în zilele noastre radioul ar fi gemetele miilor de răniţi şi horcăielile miilor de muribunzi, precum şi tânguirea mamelor, văduvelor şi orfanilor din cele două mari împărăţii omeneşti. Toţi aceşti oameni sunt, ca şi dvs., suflete vii, însetate de viaţă şi fericire. Şi deasupra lor atârnă acelaşi soare ca şi deasupra dvs. Şi pe ei îi priveşte înlăcrimat ochiul lui Dumnezeu, la fel ca şi pe noi.
Nu este, deci, vreme de jubilare, ci de jale şi jale nu pentru un om sau doi, ci pentru popoare şi neamuri şi state. Când conducătorii europeni declară doliu naţional pentru moartea nu ştiu cărui prinţ de Bourbon sau de Savoia, cum pot uita să declare doliu pentru moartea silnică a mii de fiinţe omeneşti, care în ochii Făcătorului sunt tot prinţi? Dacă popoarele Europei ar fi mai luminate, ele ar introduce doliu de stat şi naţional pentru orice război de pe orice parte a globului. Ar închide cafenelele şi tripourile şi cinematografele, şi ar interzice toate distracţiile neroade între fraţi şi vecini; totul din jale şi din compătimire. Cum s-ar bucura cerurile dacă slavii ar face primii lucrul acesta!
Poate că veţi râde cu poftă de ceea ce vă scriu. Şi Pilat ar fi râs. Ştiu însă că Hristos nu ar fi râs.
Iar în ce priveşte prorocia dvs. că Europei îi e asigurată pacea prin faptul că focul războiului s-a arătat departe de ea, să fiţi foarte prudent. Nu vă încredeţi în dvs., nici în prorocia dvs. Când pădurea arde la un capăt, oare vântul nu poate să aducă o scânteie şi la capătul celălalt?
Pace dvs. şi milă de la Dumnezeu!
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi: scrisori misionare, volumul I, traducere din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, pp. 44-45)