Înțelepciunea nu stă într-o singură virtute, ci în adunarea tuturor virtuților
Fecioarele cele înțelepte aveau, așadar, trup feciorelnic cu suflet feciorelnic, dar aveau totodată și milă mare: milă față de cele mai slabe decât ele, care nu s-au slobozit încă de păcat.
Cinci fecioare înţelepte şi cinci nebune. A se citi: cinci suflete omeneşti înţelepte şi cinci nebune. Cele înţelepte aveau candele curate şi ulei, iar cele nebune, doar candele curate.
Candelele înseamnă în primul rând trupurile, iar uleiul ‒ mila. „Milă” se spune pe greceşte „eleu” (eleos). De aici şi cuvântul „polieleu”, adică „multă milă”. Polieleul se aprinde la utrenie, atunci când se cântă psalmii despre multa milostivire a lui Dumnezeu faţă de poporul ales, cu refrenul: Că în veac este mila Lui, aliluia!
Fecioarele cele înţelepte aveau, aşadar, trup feciorelnic cu suflet feciorelnic, dar aveau totodată şi milă mare: milă faţă de cele mai slabe decât ele, care nu s-au slobozit încă de păcat.
Fecioarele cele nebune ţineau cu asprime fecioria trupească, însă priveau fără milă şi cu dispreţ la cele mai slabe ca ele, le judecau cu trufie şi se fereau de ele cu dispreţ. „Pe bună dreptate sunt numite păcătoase”, spune sfântul Nil Sinaitul, „fiindcă sporind într-un lucru foarte anevoios şi aproape cu neputinţă ‒ în feciorie ‒, au trecut cu vederea ceea ce era lucru mic şi lesnicios”. Au trecut cu vederea mila, împreună-pătimirea, iertarea! Candele curate, dar goale şi întunecate! Când vine moartea şi trupurile se îngroapă sub pământ, iar sufletul ia calea veşnicei sale patrii, uleiul milostivirii trebuie să lumineze şi să călăuzească. Cine va fi fără acest ulei, îl va cuprinde întunericul. Trecătoare din întuneric curat! Cum se va putea trece prin această trecătoare anevoioasă? Sufletul este cuprins de frică şi de cutremur: în jurul lui, groază de la năluci şi umbre. Ca nişte vise urâte care chinuie pe cel cufundat în somn. Cine va milui? Cine va întinde măcar un capăt de rază luminoasă? Milui-va Dumnezeu, dar pe cei milostivi. Fiindcă spus este: Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi.
Cei care au avut milă faţă de făpturi fi-vor miluiţi de către Făcător. Nu este acest lucru adevărat şi mângâietor? Dar şi înfricoşător pentru nemilostivi?
În vecinătatea noastră, vieţuia o fecioară bătrână. Se ştia de ea că toată viaţa fusese şi rămăsese fecioară cinstită. Şi până aici, toate bune şi toate vrednice de laudă, însă din zi în zi arunca cu limba săgeţi otrăvite împotriva celor ce trăiesc în căsătorie şi păcătuiesc. De dimineaţa până seara se lăuda cu fecioria ei şi prihănea pe cei ce i se păreau mai prihăniţi ca ea. Ne-a zis, vorbind despre ea, un preot: „Dacă nu ştiaţi cine este fecioara nebună din pilda evanghelică, iat-o!”. Şi, cu adevărat, nebunia pare cumva mai grea atunci când omul are numai o singură virtute, iar pe toate celelalte nu. Aşa cum călătorului pe timp de noapte întunericul i se pare mai gros când vede o lumină şi apoi priveşte la stânga şi la dreapta ei. Înţelepciunea nu este într-o singură virtute, ci în adunarea tuturor virtuţilor. Precum a zis înţeleptul: înţelepciunea şi-a zidit sieşi casă pe şapte stâlpi (Pilde 9, 1). Înţelept este sufletul ce are măcar cele şapte virtuţi de căpetenie.
Această pildă a lui Hristos mai are şi un înţeles duhovnicesc adânc. Prin cele cinci fecioare nebune se înţeleg cele cinci simţuri iraţionale. Cine trăieşte numai prin ceea ce se vede şi se aude, fără nici un control lăuntric al raţiunii, are suflet nebun. Când moartea trage cortina peste această lume simţită, un asemenea suflet rămâne în întuneric deplin. Iar prin cele cinci fecioare înţelepte se înţeleg cele cinci simţuri lăuntrice, ce controlează raţional simţurile dinafară şi stăpânesc asupra lor. Aceste simţuri lăuntrice strâng în această viaţă lumină, ce rămâne în suflet şi luminează şi după ce moartea trage cortina peste simţurile dinafară. Însă vei putea înţelege tu asta la vârsta ta? Cu timpul, fără doar şi poate. Pace ţie şi sănătate de la Dumnezeu!
(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 106-108)