Educația morală versus educația intelectuală
În educația copiiilor nu trebuie să ne ghidăm după cum cere moda și nici după exigențele sociale sau politice, ci după cuvântul lui Dumnezeu. Trec anii, se schimbă condițiile sociale, însă natura sufletului uman se păstrează aceeași.
Educația creștină implantează un fundament moral și duhovnicesc în sufletul copiilor, în timp ce învățământul scolastic este necesar pentru dezvoltarea abilităților mentale. Aceste două activități sunt foarte diferite. Nu ne putem gândi că educarea scolastică facilitează în mod automat o dezvoltare morală în copii. Anumite persoane pot fi foarte bine instruite, învățate însă foarte departe de latura spirituală, duhovnicească. Pe de altă parte, un țăran fără pic de educație, poate avea un nivel spiritual și moral foarte ridicat.
Educația în sânul familiei sau la școală, distanțată însă de religie, urmărește un obiectiv pur temporal, lumesc, relaționat cu necesitățile familiei, societății sau țării în care locuiește. De exemplu, școala Americană se formează pe principiul educației libere, și în țările totalitare, ideea de educație este aceea de a face dintr-o persoană un instrument ascultător pentru guvern. În ambele cazuri lipsește educația adevărată, căci aici țelul educației nu este persoana în sine, ci necesitatea materială a țării și a comunității. Situația politică se schimbă așa cum se schimbă și principiile pedagogice, iar copiii se transformă în victime ale experimentelor școlare.
În schimb însă, educația religioasă ortodoxă se dedică educației morale a sufletului, și care își are rădăcina în eternele principii ale lui Dumnezeu, fără să-și schimbe conținutul datorită tendințelor politice sau noilor idei sociologice și acest lucru se datorează faptului că își trage seva din Revelația lui Dumnezeu. Părinții nu trebuie să-și ghideze copiii după nevoile sociale sau nevoile modei, ci în conformitate cu cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, în educația copiiilor nu trebuie să ne ghidăm după cum cere moda și nici după exigențele sociale sau politice, ci după cuvântul lui Dumnezeu. Trec anii, se schimbă condițiile sociale, însă natura sufletului uman se păstrează aceeași.
Adolescenții au nevoie de un anumit fel de participare la viața Bisericii
„Fericit este cel care botează copii!”
Traducere și adaptare:Sursa:http://www.fatheralexander.org/booklets/spanish/children_s.htmCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro