Familia, care reprezintă biserica din casă, este o școală a iubirii, o școală a vieții, a creșterii duhovnicești și a cunoașterii cuvântului lui Dumnezeu. Ea trebuie să devină locul propovăduirii Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu, o școală a întâlnirii cu Tainele și cu slujbele Bisericii, o școală de pregătire pentru participarea la ele.

Una din garanțiile educației creștine a copiilor într-o familie este viața duhovnicească activă a părinților, pe care copiii o simt și la care participă în funcție de vârsta lor și în conformitate cu trăsăturile lor de caracter. „Duhul credinței și al evlaviei părinților, − scria Sfântul Teofan Zăvorâtul, − trebuie privit ca metoda cea mai sigură pentru păstrarea, educarea și întărirea vieții harice în copii”.

O astfel de coparticipare la viața duhovnicească este necesară pentru dezvoltarea cunoștințelor și a obiceiurilor creștine la copii; de asemenea, ea devine garanția transformării în timp a relației părinți-copii într-o relație de prietenie duhovnicească. Părinții nu doar că vor împărtăși copiilor experiențele și cunoștințele lor duhovnicești, dar se vor îmbogăți și vor crește și ei, urmărind și preluând experiența și cunoștințele duhovnicești ale copiilor lor, − astfel vor apărea legături interactive.

(Pr. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sofia, București, 2006, pp. 55-56)