O pildă referitoare la părăsirea de către Dumnezeu, menţionată în Sfintele Scripturi, este despre regele Iudeii, Sedechia, care a fost părăsit de Dumnezeu şi a fost sortit el şi împărăţia lui pieirii, deşi a căutat prin profetul Ieremia mila Domnului şi l-a rugat pe profet, zicând: „Roagă-te Domnului Dumnezeului nostru”. Dar Ieremia a primit poruncă de la Dumnezeu să nu se roage pentru ei, fiindcă El a predat cetatea şi pe regele Sedechia în mâinile tiranului Nabucodonosor, regele Asiriei. Şi nu s-a rugat Ieremia pentru ei, a fost luată în stăpânire cetatea, toţi au trecut de la mic la mare prin sabie şi înaintea ochilor lui Sedechia au fost sfârtecaţi toată casa lui şi toţi cei din neamul lui, i-au scos ochii lui, l-au legat cu lanţuri şi l-au dus rob în Babilon. Dumnezeu Şi-a vărsat mânia şi urgia Lui asupra lui Sedechia şi asupra cetăţii. Fiindcă au batjocorit şi au luat în deşert cuvintele lui Ieremia profetul şi s-au împietrit inimile lor ca să nu se întoarcă la Domnul. Înfricoşător cu adevărat, dar şi drept! Este drept ca acela care Îl părăseşte pe Dumnezeu să fie părăsit de El. Este drept să fie lepădat cel ce leapădă harul care îl cheamă. Este drept ca Dumnezeu să îşi întoarcă faţa de la cei care se lipsesc de El şi nu vin sau nu răspund chemării. Sfântul Grigorie al Nisei zice: „Astfel, dreapta judecată a lui Dumnezeu se potriveşte dispoziţiilor noastre şi tocmai pe acelea câte la noi sunt, în judecata noastră, tocmai pe acelea ni le dă nouă din ale noastre proprii”.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, p. 69)