Nașterea Maicii Domnului (Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28)

Intrarea în templu a Maicii Domnului (Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28)

Adormirea Maicii Domnului (Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28)

10, 38-42

(Lc. 10, 38) Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei.

Domnul avea trup și, exact așa cum a binevoit să-Și asume un trup fizic pentru noi, la fel a binevoit să flămânzească și să înseteze. Ca un rezultat al faptului că a binevoit să flămânzească și să înseteze, S-a smerit să fie hrănit de către cei pe care El însuși i-a îmbogățit. S-a coborât să fie primit ca un oaspete nu din nevoie, ci pentru folosul nostru.

Marta era ocupată să împlinească nevoile celor cărora le era foame și însetau. Îngrijindu-se de ei cu o dorință mare, a pregătit ceea ce Sfântul Sfinților și sfinții Săi aveau să mănânce și să bea în casa sa. Nu era o muncă importantă, ci una vremelnică. Nu vom avea tot timpul nevoie să mâncăm și să bem, nu-i așa? Când ne vom lipsi de cea mai curată și desăvârșită bunătate, a sluji cele lumești nu va mai fi necesar.

(Fericitul Augustin, Predica 255,2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 10, 39) Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.

De ce se bucura Maria atunci când asculta? Ce mânca? Ce bea? Cunoașteți vreunul acestea? Să-L întrebăm pe Domnul, Cel care păstrează o masă atât de frumoasă pentru oamenii Săi. Iar El ne va spune: Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura (Mt. 5, 6). Din izvorul Său și din hambarul dreptății primea Maria de mâncare atunci când flămânzea, aflată fiind la picioarele Domnului. Vedeți, Domnul îi oferea atunci exact atât cât era ea în stare să primească. Însă, din întreaga bogăție pe care avea să o dea la masa ce avea să vină, nici măcar ucenicii, nici măcar apostolii n-au putut să primească la vremea când El le spunea: Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi (In. 16, 12).

Ce se bucura Maria să primească? Ce mânca? Insist asupra acestui fapt, pentru că și eu mă bucur de El. Voi cuteza să spun că mânca pe Cel pe care-L asculta. Vreau să spun că mânca adevărul. Nu El însuși a spus: Eu sunt Adevărul (In. 14, 6)? Hristos era mâncat pentru că El era Pâinea: Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer (In. 6, 41). Aceasta este pâinea care hrănește și niciodată nu se împuținează.

(Fericitul Augustin, Predica 179, 5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 10, 39) Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.

Virtutea nu există doar sub o singură formă. În exemplul Martei și al Mariei, se adaugă evlavia ocupată a uneia și atenția celeilalte la Cuvântul lui Dumnezeu, Care, dacă se potrivește cu credința, este mai de dorit chiar și decât faptele, precum este scris: Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea. De aceea, și noi să ne silim să dobândim ceea ce nu poate fi luat de la noi, ca să nu ni se dăruiască ascultarea neatentă, ci cea sârguincioasă. Căci chiar și semințele Cuvântului ceresc ne-ar putea fi luate dacă sunt semănate pe alături (Lc. 8, 5). Dorința după înțelepciune să vă conducă precum a făcut cu Maria. Este mai mare și mai deplină lucrare. Nu lăsați ca munca să vă abată de la Cuvântul ceresc... Marta nu este mustrată în lucrarea sa cea bună, însă Maria este preferată deoarece ea a ales partea cea bună pentru ea, căci Iisus este plin de multe binecuvântări și împodobește cu multe daruri. De aceea, cea înțeleaptă alege ceea ce ei i se pare că este de o mai mare importanță.

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 7, 85-86,, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 10, 39) Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.

Maria a venit și a stat la picioarele Sale. Aceasta se întâmpla de parcă se afla pe un pământ tare la picioarele Celui care a iertat păcatele femeii celei păcătoase (Lc. 7, 38). Ea și-a dobândit o cunună cu care să între în împărăția Celui dintâi născut. Ea și-a ales partea mai bună, Binefăcătorul, pe Însuși Mesia. Acesta niciodată nu I se va lua de la ea. Dragostea Martei era mai fierbinte decât a Mariei, pentru că înainte ca Iisus să ajungă acolo, ea era gata să-i slujească: Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Apoi, atunci când Hristos a venit ca să învie pe Lazăr, ea a fugit și a venit prima înaintea Sa (In. 11, 20).

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 8, 15, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 10, 41-42) Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.

Cea mai mare strădanie a noastră și drumul pe care inimile noastre trebuie să-l urmeze fără abatere este lipirea întotdeauna de Dumnezeu și de lucrurile Sale. Orice abatere, oricât de solemnă, trebuie privită ca secundară, de o mică importanță și cu siguranță periculoasă. Marta și Maria au oferit cea mai frumoasă paradigmă scripturistică a acestei idei și a acestui mod de viețuire. Îngrijindu-se de Domnul și de ucenicii Săi, Marta a săvârșit o sfântă lucrare. Maria însă, era atentă la învățătura duhovnicească a lui Iisus, stând la picioarele Sale, sărutându-le și ungându-le cu uleiul bunei sale credințe...

Prin cuvintele Maria și-a ales partea cea bună, nu face nici cea mai mică referință la Marta și în nici un chip nu se arată că ar critica-o: Totuși, lăudând-o pe Maria, Hristos arată că cealaltă era cu un pas în urma eu. Din nou, prin cuvintele nu se va lua de la ea, Hristos arată că rolul Martei poate fi luat de la ea, întrucât lucrarea trupului poate dura atât timp cât ființa umană este acolo, în timp ce zelul Mariei nu se va putea sfârși niciodată.

(Sfântul Ioan Casian,Dialoguri 1.8, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 10, 41-42) Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.

Acum, aliluia este pentru noi un cântec al călătorilor, însă această călătorie obositoare ne aduce mai aproape de casă și de odihnă, unde toate activitățile noastre lumești se vor sfârși și se vor termina și singurul lucru care va rămâne va fi aliluia.

Aceasta este bucuria pe care și-a ales-o Maria, stând fără a face altceva decât a cunoaște și lăuda pe Domnul, în timp ce sora sa Marta era ocupată cu tot felul de lucruri. Cu adevărat, ceea ce făcea era necesar, dar nu avea să dureze.

(Fericitul Augustin, Predica 255, 1-2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

11, 27-28

(Lc. 11, 27-28) Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.

Maria a fost mai fericită pentru că a primit credința lui Hristos decât pentru că a născut cu trup pe Hristos. Celui care a spus Fericit este pântecele care Te-a purtat, El i-a răspuns: Fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.

În cele din urmă, ce folos a adus această relație pentru frații și pentru rudele Sale după trup care n-au crezut în El? Chiar și relația maternă nu i-ar fi adus nici un folos Mariei dacă n-ar fi născut cu o mai mare bucurie pe Hristos în inima ei decât în trupul său.

(Fericitul Augustin, Sfânta Feciorie 3.12, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 11, 27-28) Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.

Fericit este pântecele care Te-a purtat.A luat binecuvântarea de la cea care L-a purtat și a dat-o celor care I se închină Lui. Cu Maria a fost pentru o vreme, însă cu cei care Îl cinstesc pe El va fi pentru veșnicie: Fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 11.10, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)