În privinţa aceasta, două lucruri trebuie să avem în vedere. Pe de o parte, rânduiala Bisericii, care îi exclude de la pomenirile la Sfânta Liturghie pe cei care n-ar fi vrednici să se împărtăşească. Asta înseamnă că la Sfânta Liturghie, de drept şi de fapt ar trebui să fie pomeniţi numai aceia care sunt vrednici să se şi împărtăşească. De ce? Pentru că pe sfântul disc este prezentată Biserica, cea văzută şi cea nevăzută, adică Domnul Hristos, Maica Domnului, sfinţii, ierarhia bisericească, credincioşii cei vii şi cei morţi, deci cei care ar putea să se împărtăşească. Cei care n-ar putea să se împărtăşească, de exemplu credincioşii care nu sunt cununaţi la biserică, cei care fac păcate grele, care trăiesc în păcate de moarte, în duşmănii ş.a.m.d., aceştia n-ar putea fi pomeniţi, după rânduială, la biserică. Numai că e foarte greu să-i selectezi, fiindcă oamenii în general nu ştiu, aduc pomelnice cu nevrednici de a fi pomeniţi, şi totuşi îi pomenim, şi fiindcă nu-i ştim, şi poate de multe ori şi că-i ştim, şi totuşi îi mai pomenim, în nădejdea darului lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, e vorba de iubire. Aşa cum nu-i scoţi din sufletul tău, din iubirea ta pe cei apropiaţi ai tăi care sunt depărtaţi de Dumnezeu, tot aşa parcă te îndeamnă iubirea să-i cuprinzi şi pe ei în pomelnic. Cum să-l exceptezi chiar tu, care îl iubeşti?! Tu, mamă, tu, tată, să-ţi exceptezi copilul de la slujbă, pentru că nu-i cum îl vrea Dumnezeu?! Şi-atunci, în nădejdea că-l vei face cum o vrea Dumnezeu, îl ţii mai departe în pomelnic. La noi era o vorbă: „S-a certat cutare cu cutare, încât l-a scos şi din pomelnic!”

(Arhimandritul Teofil Părăian, "Din Ospăţul Credinţei", Editura Mitropoliei Olteniei, p.43)