1. Cine a fost Sfântul Ignatie și de ce este el important pentru creștinism?

Sfântul Ignatie al Antiohiei, supranumit și Teoforul, al doilea episcop al Antiohiei, a fost una dintre cele mai puternice personalități din câte a avut Biserica vreodată.

A fost condamnat pentru credința sa creștină ferventă, ca să fie devorat de fiarele sălbatice, în timpul domniei împăratului roman Traian (98-117). El a fost condus, ca prizonier, din Siria la Roma pentru a suferi martiriul. În drum spre cetatea veșnică, a compus șapte epistole, care dau mărturie despre credința și propovăduirea lui neînfricată. Dintre acestea, unele au fost adresate comunităților creștine, adică, către Efeseni, Magnezieni, Tralieni, Romani, Smirneni, Filadelfieni și una către Sfântul Policarp, episcopul Smirnei. 

Stilul scrierilor sale este animat de viața sa smerită și cu totul pătrunsă de dragostea de Dumnezeu. O flacără arzătoare arde în toate epistolele sale, din care izvorăsc expresii concise ca sclipiri de fulger. În loc de echilibrul clasic, găsim aici o altfel de frumusețe, una spirituală, cea a trăirii în și pentru Dumnezeu, aceasta izvorând întotdeauna din intensitatea simţirii şi din profunzimile evlaviei sale. Din acest punct de vedere nimic nu se poate compara cu scrisoarea către romani, despre care unii patrologi au menționat că este una dintre bijuteriile literaturii creștine din primele secole.

2. De ce mai poartă Sfântul Ignatie și numele de „Teoforul”? Ce înseamnă acest termen?

Numele de Ignatie derivă de la cuvântul latinesc ignis care înseamnă foc. Și acest nume îl caracterizează pe sfânt, care a fost cu totul aprins și înflăcărat de dragostea pentru Hristos. 

Referitor la cel de-al doilea nume, Teoforul (Θεοφόρος), există două interpretări, așa cum precizează unul dintre cei mai mari specialiști în domeniul Patrologiei, anume vrednicul de pomenire, părintele profesor Constantin Voicu:

a). Prima, care se traduce cu sens pasiv, adică cel purtat de Dumnezeu, susține că Sfântul Ignatie ar fi pruncul pe care, luându-l în brațele Sale Mântuitorul, l-ar fi oferit ca pildă de semerenie și nevinovăție ucenicilor Săi (Matei 18, 1-2). 

b). Altă interpretare traduce cuvântul cu un sens activ, adică purtător de Dumnezeu. Acest nume i s-ar potrivi mai bine, arătând gradul de viață duhovnicească la care ajunsese Sfântul Ignatie.

3. În DEX, definiția termenului „ignat” este următoarea: „nume dat zilei de 20 decembrie, în care țăranii obișnuiesc să-și taie porcii îngrășați în vederea sărbătorilor de iarnă”. Ce legătură există între Sfântul Ignatie și tăierea porcului?

Probabil, s-a făcut, pe alocuri, această conexiune între cuvântul ignis de care am amintit mai sus – și care înseamnă foc –, și sacrificarea porcului prin tăiere și folosirea focului pentru prepararea cărnii. 

4. Cum privește Biserica această tradiție? Este ea compatibilă cu învățăturile creștine?

Cu siguranță Biserica nu a încurajat și nu încurajează nici acum tăierea porcilor și mai ales consumarea cărnii de porc în timpul postului. Pregătirea pentru întâmpinarea sărbătorii Nașterii Domnului este una preponderent spirituală, prin spovedanie, primirea Sfintei Împărtășanii, citirea Sfintei Scripturi, a Vieților Sfinților, a cărților patristice și de spiritualitate ortodoxă, post mai aspru, rugăciune, milostenie etc. Din câte îmi amintesc, cel puțin în zonele unde am copilărit eu, la bunicii mei, porcii erau sacrificați între sărbătoarea Nașterii Domnului și Anul Nou, deci nu în post. Și cred că așa este cel mai potrivit. În primul rând, țăranii țineau la tradițiile creștine și apoi la alte tradiții populare, dacă acestea din urmă nu impietau cu nimic înțelesurile creștine și trăirea ortodoxă autentică. Și Sfântul Ignatie Teoforul, făcând referire la numele de creștin (atât de prețios pentru noi, dar și plin de responsabilitate), subliniază faptul că „cel care se numeşte cu alt nume decât acesta (de creştin – n .n.) nu este al lui Dumnezeu”. (Epistole, Ignatie - către magnezieni, cap. X). De aici, putem înțelege că cele duhovnicești prevalează în fața celor materiale în ceea ce privește pregătirea sau trăirea sărbătorilor. După cum sunt două monezi (zice Sfântul Ignatie), una a lui Dumnezeu, iar alta a lumii şi fiecare din ele au o întipăritură proprie, „tot aşa şi cei necredincioşi au întipăritura lumii acesteia, iar cei credincioşi au, în dragoste, întipăritura lui Dumnezeu Tatăl prin Iisus Hristos”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole, (către magnezieni), Cap.  V, 1-2).

5. Cum s-a perpetuat acest obicei în cultura populară românească? Ce alternative ar putea exista pentru a marca această zi într-un mod cât mai apropiat de valorile creștine și mai potrivit cu perioada postului în care ne aflăm?

Sărbătoarea pentru care ne pregătim în aceste zile este Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Acesta a fost un eveniment uimitor şi neasemuit pentru omenitate, așa cum relevă și minunatul colind : O, ce veste minunată ! și cum reliefează și Sfântul Ignatie, când scrie despre steaua minunată ce anunța marea sărbătoare: „O stea a strălucit pe cer mai mult decât toate stelele; lumina ei era nespusă şi noutatea ei minuna; toate celelalte stele, împreună cu soarele şi luna, horă făceau în jurul stelei, care covârşea cu lumina ei pe toate. Şi tulburare a fost. De unde noutatea aceasta că steaua nu se aseamănă cu celelalte stele? Atunci orice magie s-a nimicit şi orice legătură a răutăţii a pierit; neştiinţa s-a risipit; iar vechea împărăţie a căzut, când Dumnezeu S-a arătat în trup omenesc spre înnoirea vieţii veşnice. A luat început ceea ce fusese hotărât de Dumnezeu şi prin aceasta toate se puneau în mişcare, pentru că se pregătea nimicirea morţii”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole, (Ignatie - către efeseni), cap. XIX).

Cred că în această perioadă a postului ar fi mai potrivit să medităm la cuvintele Sfântului Ignatie despre Sfânta Împărtășanie sau Sfânta Euharistie și primirea acesteia cu pregătire. Sfântul Ignatie cunoaște covârșitoarea importanță a acestei Sfinte Taine în actul mântuirii noastre și, de aceea, vorbește într-un mod cu totul deosebit despre ea. 

Astfel, Sfântul Părinte menționează că Euharistia este Trupul și Sângele Domnului Hristos Cel Întrupat, Care a pătimit pentru noi și a înviat din morți: „(...) Euharistia este trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, trupul care a pătimit pentru păcatele noastre şi pe care Tatăl, cu bunătatea Sa, l-a înviat”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole, Ignatie - către smirneni, cap. VII); „Vreau pâinea lui Dumnezeu, care este trupul lui Iisus Hristos, Cel din sămânţa lui David (Ioan 7, 42; Romani 1, 3), iar băutură vreau sângele Lui, care este dragoste nestricăcioasă.” (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către romani), Cap. VII, 3).

 Arătând foloasele primirii acesteia, sfântul scrie următoarele cuvinte, care au rămas antologice în Biserică: „Euharistia este leacul nemuririi şi doctorie, pentru a nu muri, ci a trăi veşnic în Iisus Hristos”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către efeseni), Cap. XX, 2). De asemenea, Sfântul Ignatie lansează tuturor creștinilor îndemnul de a se împărtăși cât mai des, bineînțeles, cu toată pregătirea pentru aceasta (spre știință celor care susțin că ar trebui să ne împărtășim mai rar!): „Sârguiţi-vă, dar, să vă adunaţi mai des pentru Euharistia lui Dumnezeu şi spre slava Lui. Când vă adunaţi des, sunt nimicite puterile satanei, iar prin unirea credinţei voastre se risipeşte prăpădul lui”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către efeseni), Cap. XIII, 1).

Din scrierile sfântului, ne-am putea folosi de un alt text, o exortație la pace și blândețe, atât de actuală în zilele noastre, când s-au creat atâtea tulburări și certuri din pricina dezbaterilor politice: „Asemănându-vă, dar, toţi în purtări cu Dumnezeu, respectaţi-vă unul pe altul; nimeni să nu se uite trupeşte la semenul său, ci totdeauna să vă iubiţi unul pe altul în Iisus Hristos. Să nu fie nimic între voi care să vă poată dezbina.” (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către magnezieni), Cap.  VI, 2); „(...) Dumnezeu nu locuieşte unde este dezbinare şi mânie”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către filadelfieni), Cap. VIII, 1). Suntem chemați să fim îndelung răbdători, cu bunătate unii cu alţii, precum este şi Dumnezeu cu noi. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole, (către Policarp), Cap.  VI, 2) și să împlinim faptele bune, cu credința că Domnul Dumnezeu locuiește în noi : „Pe toate, dar, să le facem ca şi cum Domnul ar locui în noi, ca să fim temple ale Lui (I Corinteni 3, 16; 6, 19); că El este în noi Dumnezeul nostru, precum şi este şi se va arăta înaintea feţei noastre dacă Îl iubim cu dreptate”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către efeseni), Cap. XV, 3). Dumnezeu „este gata să vă dea ajutorul Lui, dacă vreţi să faceţi o faptă bună”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către smirneni), Cap.  XI, 3).

Iubirea între creștini trebuie să fie profundă, totală și nefățarnică: „Iubiţi-vă fiecare unul pe altul cu inimă neîmpărţită”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole, (Ignatie - către tralieni), cap. XIII).

6. Ce impact are păstrarea acestui obicei asupra identității noastre culturale și religioase?

În primul rând, Domnul Hristos așteaptă de la noi să răspundem iubirii Lui nemărginite față de noi cu iubirea noastră : „Să nu fim (...) nesimţitori faţă de bunătatea Sa! Că dacă ne-ar face nouă după faptele noastre, n-am mai fi”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către magnezieni), Cap.  X, 1). Dacă ne-am strădui să înțelegem, pe cât este omenește cu putință, dragostea lui Dumnezeu pentru noi, am deveni aidoma Sfântului Ignatie Teoforul, căruia i s-ar potrivi acest text latinesc scris de un creștin roman: „nihil amori Christi praeponere !” ; altfel spus, sfântul nu punea nimic mai presus de dragostea pentru Dumnezeu. 

Celelalte obiceiuri și tradiții zonale devin subsidiare pentru adevăratul creștin care înțelege și trăiește Taina sărbătorii. Creștinul trăiește sărbătoarea la timpul prezent, după cum arată și colindele : „Hristos Se naște”, „Astăzi S-a născut Cel făr de-nceput”, „Mare-i sara d-astă sară, Dar nu-i sara d-astă sară, Ci e sara lui Crăciun, lui Crăciun celui bătrân, Când a venit Domnul Sfânt, Domnul Sfânt pe-acest pământ”. Deci, la sărbătoarea Nașterii Domnului, nu doar ne reamintim de Nașterea Pruncului Mântuitor, ci retrăim sărbătoarea: Fiul lui Dumnezeu S-a născut astăzi pentru noi și mântuirea noastră. Și în Sâmbăta mare, de dinaintea Paștelui, noi rostim la sfintele slujbe : „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine Hristoase, azi înviez împreună cu Tine”. 

În concluzie, cred că doar așa ne păstrăm identitatea creștină: trăind-o cât mai intens și la modul prezent: Astăzi. 

7. Cum ar trebui creștinii să înțeleagă noțiunea de „sacrificiu” în lumina credinței, mai ales în această perioadă specială, a postului?

Sfântul Ignatie le scrie efesenilor și tralienilor două texte care se doresc a fi hotărâtoare pentru credința lor : „Un singur doctor este, trupesc şi duhovnicesc, născut şi nenăscut, Dumnezeu în trup, în moarte viaţă adevărată, din Maria şi din Dumnezeu, mai întâi pătimitor şi apoi nepătimitor, Iisus Hristos, Domnul nostru”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către efeseni), Cap.  VII, 2); „(Iisus Hristos - n. n.) Care a murit pentru noi, pentru ca, crezând în moartea Lui, să scăpaţi de moarte”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către tralieni), Cap.  II, 1). 

Hristos a pătimit pentru noi, oamenii, ca să ne mântuim. În vremea aceea, erau unii care credeau că Hristos a pătimit în aparență. Pe aceștia, Sfântul Ignatie îi combate subliniind următoarele: „Dacă, după cum spun păgânii, adică necredincioşii, Hristos a pătimit în aparenţă  ̶  ei trăind în aparenţă  ̶  , pentru ce port eu lanţuri, pentru ce doresc să mă lupt cu fiarele? Deci, degeaba mor. Spun eu oare minciuni despre Domnul?” (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către tralieni), Cap.  X, 1). „Domnul a pătimit toate acestea ca să ne mântuim. A pătimit cu adevărat şi a înviat cu adevărat, nu cum spun unii necredincioşi, că a pătimit în aparenţă, ei existând în aparenţă, şi, precum gândesc, aşa li se va şi întâmpla, că sunt fantome şi draci. 

Eu Îl ştiu în trup şi după înviere şi cred că este. Când a venit la Petru şi la cei dimpreună cu el, le-a zis: «Luaţi, pipăiţi-Mă şi vedeţi, că nu sunt demon fără de trup» (Luca 24, 39). Şi îndată s-au atins de El şi au crezut, unindu-se strâns şi cu trupul şi cu duhul Lui. De asta au dispreţuit şi moartea şi au fost găsiţi mai presus de moarte. 

După înviere a mâncat cu ei şi a băut cu ei, ca unul în trup, deşi duhovniceşte era unit cu Tatăl”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către smirneni), Cap.  II, 1, Cap. III, 1-3).

Înțelegând și trăind la modul cel mai deplin dragostea lui Dumnezeu în inimile lor, Sfântul Ignatie, alături de creștinii păstoriți duhovnicește de el, au dorit mai bine să sufere moarte pentru credința lor decât să se lepede de Dumnezeul Cel adevărat. „Că bun lucru este a apune din lume spre Dumnezeu, pentru a răsări în Dumnezeu”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către romani), Cap. II, 1).

Odată cu pronunțarea sentinței de a fi dus la Roma și dat spre mâncare fiarelor din circ, începe ultima, cea mai grea, dar și cea mai fericită etapă din viața Sfântului Ignatie. Această etapă corespunde împlinirii dorinței sale de a-și vărsa sângele pentru Iisus Hristos: „Vă rog să nu-mi arătaţi o bunăvoinţă nepotrivită. Lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi sunt măcinat de dinţii fiarelor, ca să fiu găsit pâine curată a lui Hristos. 

Mai degrabă, linguşiţi fiarele, ca ele să-mi fie mormânt şi să nu lase nimic din trupul meu; ca nu adormind să fiu povara cuiva. Atunci voi fi cu adevărat ucenic al lui Iisus Hristos, când nici trupul meu nu-l va vedea lumea. Faceţi rugăciuni lui Dumnezeu pentru mine, ca să fiu găsit, prin aceste unelte (adică: prin dinţii fiarelor – n. n.), jertfă lui Dumnezeu”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către romani), Cap.  IV, 1-2). „Iertaţi-mă! Eu ştiu ce îmi e de folos. Acum încep să fiu ucenic! Nici o făptură din cele văzute şi din cele nevăzute să nu caute să mă împiedice de a dobândi pe Hristos! Să vină peste mine foc şi cruce, haite de fiare, tăierea cărnii, împărţirea trupului, risipirea oaselor, strivirea mădularelor, măcinatul întregului trup, relele chinuri ale diavolului. Să vină toate, numai să dobândesc pe Hristos!” (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către romani), Cap.  V, 2-3). Acestea sunt cuvinte de o rară măreție spirituală și profundă abnegație. 

Epistola către Romani se încheie cu rugămintea adresată creștinilor din Roma de a se ruga pentru Biserica din Siria și sfârșește prin cuvenita salutare în Iisus Hristos. Cât de actuale sunt aceste cuvinte și pentru noi, care suntem datori să ne rugăm pentru frații noștri creștini din Siria, atât de încercați în aceste zile! „Pomeniți în rugăciunile voastre Biserica din Siria, care în locul meu îl are pe Dumnezeu ca păstor. Vă salută duhul meu și dragostea Bisericilor care m-au primit în numele lui Iisus Hristos, iar nu ca pe un călător … Fiți sănătoși, până în sfârșit în statornicie pentru Iisus Hristos”. Aceste îndemnuri sunt izvorâte dintr-o credință vie și tare în Iisus Hristos Domnul. 

8. În viața de zi cu zi, cum putem învăța și noi să „Îl purtăm pe Dumnezeu”, așa cum a făcut Sfântul Ignatie?

Acesta este și unul dintre îndemnurile Sfântului Ignatie, acela de a deveni următori ai lui Hristos: „(...) Să ne străduim să imităm pe Domnul (I Tesaloniceni 1, 6)  ̶  Cine a fost mai nedreptăţit ca El? Cine a fost mai lipsit? Cine a fost mai dispreţuit?  ̶  ca să nu se găsească în voi iarbă a diavolului, ci să rămâneţi, trupeşte şi duhovniceşte, în Iisus Hristos, în toată curăţenia şi cuminţenia.” (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către efeseni), Cap. X, 3).

Adresându-se bunilor creștini din vremea lui, glasul Sfântului martir răsună parcă și astăzi în conștiințele noastre: „Sunteţi, aşadar, cu toţii şi tovarăşi de drum, şi purtători de Dumnezeu, şi purtători de temple, şi purtători de Hristos, şi purtători de cele sfinte, în toate împodobiţi cu poruncile lui Iisus Hristos; de care şi eu bucurându-mă, am fost învrednicit să vorbesc cu voi prin cele ce vă scriu, şi să mă bucur împreună cu voi, că voi, ducând o altă viaţă, nu iubiţi nimic altceva decât numai pe Dumnezeu”. (Sf. Ignatie Teoforul, Epistole (către efeseni), Cap.  IX, 2). Precum vedem, pentru Sfântul Ignatie, totul a fost Hristos. 

Din scrierile acestui sfânt părinte, putem concluziona că noi Îl purtăm pe Fiul lui Dumnezeu în ființa noastră prin botez, prin împlinirea voii Sale, prin rugăciune, prin participarea la slujbele Bisericii, prin Sfintele Taine, în special prin Sfânta Împărtășanie și prin toate faptele bune prin care ne asemănăm Lui.