Acțiunea de refacere a clădirii, rămasă aproape o ruină după colapsul din anul 1857, a început în anul 1881 și a fost dirijată, începând cu strângerea fondurilor și cu gestionarea efectivă a lucrărilor, de către Mitropolitul Iosif Naniescu. Un aport deosebit l-a avut și familia regală, prin regele Carol I și în special prin regina Elisabeta, inclusiv prin donații de ordin financiar. Lucrările de consolidare și reconstrucție au fost conduse de rectorul Universității din București, arhitectul Alexandru Orăscu. În anul 1887, în data de 23 aprilie, s-a desfășurat, în prezența familiei regale și a numeroși invitați, slujba de sfințire a catedralei, oficiată de însuși Iosif Naniescu, Mitropolitul Moldovei și Sucevei.

Refacerea catedralei a însemnat și decorarea interioară, care consta în pictarea pereților, misiune încredințată pictorului Gheorghe Tattarescu și de asemenea mobilarea cu odoare, candelabre și sfeșnice care să consoneze cu măreția edificiului. Mitropolitul Iosif Naniescu a acordat o mare atenție și acestui aspect. Astfel, „odoarele bisericești (veșminte, vase sfinte, sfeșnice, cădelnițe, policandre) au fost procurate de la Paris (realizate la atelierele Poussilaque Rusand)”, un rol important în ce privește comanda și expedierea lor, avându-l poetul Vasile Alecsandri, aflat atunci în capitala Franței, căruia Mitropolitul îi mulțumește personal[1].

Sfeșnicele împărătești, în număr de 10 (intrate în patrimoniul muzeului) sunt confecționate din bronz, iar  ornamentele aplicate sunt din bronz aurit. Modelarea și ornamentarea sfeșnicelor s-a făcut prin îmbinarea mai multor tehnici și anume a strunjirii, a traforării și a inciziei. Stilul ales de artist este cel neoclasic (la modă în secolul al XIX-lea), îmbinând elemente clasice grecești dar și de Art nouveau. Astfel, pe o bază circulară alungită se sprijină piciorul sfeșnicului, redat sub forma unei coloane grecești, canelată, marcată de două sfere aplatizate, iar deasupra este montat un platou rotund, ornat cu frunze de laur, pe care s-au fixat suporturile pentru lumânări în formă de caliciu de floare – opt mici și unul mare, în mijloc. Baza, la rândul ei, se sprijină pe trei picioare care simbolizează un vultur, puternic stilizat. Decorația întregului sfeșnic este dispusă sub formă de frize, de jur împrejurul fiecărei sfere a coloanei. Ornamentele sunt de natură vegetală reprezentând frunze de acant și de laur. Întâlnim și motivul cochiliei de scoică, tipic pentru curentul Art Nouveau.

Cel mai impozant ornament este stema Mitropoliei Moldovei. Pe o placă traforată sub forma unor lambrechini este un scut cu câmpul albastru și în centru este stema propriu-zisă, având în spate un pavilion reprezentând o hlamidă, căptușită cu roșu la exterior și ornată cu ciucuri, timbrată de mitra mitropolitană. Pe un scut mai mic și de formă dreptunghiulară este reprezentarea Sfântului Gheorghe omorând balaurul. Așa după cum se  știe, Sfântul Gheorghe este ocrotitorul Moldovei și implicit principalul hram al Catedralei Mitropolitane.

Scutul mic este timbrat tot de o mitră, iar la bază sunt ilustrate însemnele arhierești - engolpionul și crucea. În spatele hlamidei se văd alte două însemne mitrice: Sfânta Cruce și paterița. Partea superioară a scutului este inscripționată cu textul MITROPOLIA MOLDOVEI ȘI SUCEVEI, la mijloc este trecut anul – 1886, iar la baza scutului este scris numele Mitropolitului – IOSEF NANIESCU / MITR. MOLD.

Prin expunerea acestor sfeșnice în muzeu dorim să ilustrăm un moment cu adevărat măreț pentru istoria Moldovei și a Bisericii noastre și anume acela al ființării Catedralei Mitropolitane din Iași.