Exponatul lunii martie 2022: Ușile Împărătești ale Bisericii Vânători, Neamț
Obiectul propus de Muzeul Mitropolitan ca exponat al lunii martie 2022 este unul aparte. Vă prezentăm, de această dată, Ușile Împărătești provenite de la Muzeul Mănăstirii Văratec. Ele au fost transferate în anul 1984 din actualul iconostas al Bisericii Vânători în depozitul de concentrare al mănăstirii. Odată cu deschiderea Muzeului Mitropolitan, ele pot fi văzute și admirate în Sala Sinaxar, prima sală a muzeului.
Ușile Împărătești, numite și Sfintele Uși sunt ușile centrale ale iconostasului, plasate chiar în fața altarului în orice biserică ortodoxă. Pe acestea apare pictată scena Bunei Vestiri. Uneori, pe Sfintele Uși mai sunt pictați și cei patru sfinți evangheliști. Sfintele Uși se deschid în diferite momente ale Sfintei Liturghii și ale altor slujbe.
Ușa Împărătească, de mici dimensiuni, este formată din două canate cu câte un panou fiecare. Rama este lăsată din grosimea suportului și are pe latura lungă de îmbinare a celor două un ornament sub formă de funie răsucită. Din punct de vedere iconografic, ușile se încadrează în tipul icoanelor cu scena Bunei Vestiri, respectând Erminia lui Dionisie din Furna. Pe fondul de aur și a unei arhitecturi stilizate este redat în mișcare Sfântul Arhanghel Gavriil. El ține în mâna stângă un toiag roșu iar cu mâna dreaptă binecuvântează. Cromatica este specifică icoanelor bizantine. Tonurile de albastru și roșu închis, cinabrul și oranjul stins sunt puse în evidență prin plasarea lor pe un fundal realizat din aur. Sfântul Arhanghel este pictat având tunică roșie cu o brasardă aurie și o pelerină verde-albastră. Aripile sunt de culoare siena arsă (brun-roșcat) cu striații de aur. Chipul este pictat prin suprapunerea straturilor de culoare, respectând tehnica picturii bizantine, mergând de la ocru oliv până la ocru deschis pentru zonele luminate. Aureola este în relief, fiind ornamentată cu elemente florale stilizate. În partea de sus a ușii se poate vedea inscripția caligrafiata cu roșu Б҃Л(А)ГО, iar în partea din spate a Sfântului Arhanghel apare scrisă litera Γ, acronimul Sfântului.
Pe ușa împărătească din partea dreaptă este pictată Maica Domnului. În planul al doilea al reprezentării se poate vedea o bogată arhitectură stilizată, ce acoperă suprafața pictată lăsând loc foarte puțin fondului acoperit cu aur. Deasupra Maicii Domnului, pe fondul de aur, apar caligrafiate cele două grupuri de litere ΜΡ și ΘΥ. Maica Domnului este reprezentată stând pe un tron roșu cărămiziu, striat cu aur, așezată pe o pernă roșie. Ea ține mâna stângă sprijinită pe genunchi, iar cea dreaptă ridicată la nivelul pieptului, în semn de ascultare. Din cer, care coincide cu colțul înalt al ușii, coboară spre capul ei raza Sfântului Duh.
Maica Domnului este pictată având o palla albastră cu mânecuțe striate cu aur și un maforion roșu-vișiniu. Aureola este în relief, decorată cu elemente florale stilizate. Chipul este realizat prin suprapunerea diferitelor straturi de culoare, variind, la fel ca și în cazul Sfântului Arhanghel, de la ocru oliv până la ocru deschis pentru zonele luminate. Ușa împărătească are în partea de sus următoarea inscripție, caligrafiată cu culoare roșie: ВЄ(ЩЄ)НЇЄ. În momentul în care cele două uși sunt închise, se poate citi cuvântul scris în limba slavonă „BL(A)GO -VE(ȘTE)NIE”, cuvânt care indică numele scenei. Rama are un contur exterior roșu.
Blagoveștenia sau Blagoveștania este denumirea populară a sărbătorii creștine Buna Vestire, una dintre cele mai vechi în Biserica Răsăriteană, fiind recunoscută oficial încă din anul 550, iar la Roma, din secolul al VII-lea.
„Sinodul de la Iași”, zugrăvit în biserica Mănăstirii Frumoasa
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro